Prezent într-o emisiune, primul-ministru a reamintit că, în decembrie 2009, când Traian Băsescu a câştigat încă un mandat de preşedinte, ”cu fraude, împotriva voinţei oamenilor”, social-democratul spunea că e datoria sa faţă de ţară şi faţă de copiii săi schimbarea sistemului lui Traian Băsescu.
”Atunci totul a părut o nebunie, era la câteva ore după ce Traian Băsescu ne ciuruise pe toţi. (…) Sunt mai hotărât decât eram atunci. (…)Toţi colegii mei din USL, în frunte cu Crin Antonescu şi cu Liviu Dragnea, sunt foarte hotărâţi să apere guvernul. Din păcate însă, sistemul pe care Traian Băsescu l-a construit în opt ani de zile reacţionează violent la ideea de schimbare. (…) Şi atunci atacă cu ceea ce până la urmă a stat la baza puterii lor: dosare, aranjamente, mizerii politice. Asta nu face decât să mă facă şi mai hotărât că, până nu schimbăm tot sistemul condus de preşedintele Traian Băsescu, nici nu poate fi vorba de vreun moment de respiro”, a adăugat Ponta.
El a spus că şeful statului este ”factorul de instabilitate întotdeauna” şi a subliniat că atât el, cât şi copreşedintele USL Crin Antonescu îşi doresc să facă schimbarea ”completă”.
”În România, preşedintele ţării este factorul de instabilitate întotdeauna. Este cel care creează războaie. (…) Eu am spus-o şi Crin Antonescu a spus-o, noi ne dorim să facem o schimbare completă, în sensul a ceea ce oamenii şi-au dorit şi ceea ce oamenii au votat pe 10 iunie. (…) Pe 10 iunie oamenii au votat pentru USL”, a punctat Ponta.
Pe de altă parte, premierul a subliniat că va face cunoscut în cursul zilei de luni rezultatul controlului de la Poşta Română şi a adăugat că deciza luată în cazul Hidroelectrica reprezintă o încercare de a salva una dintre cele mai importante companii ale României.
”Mâine vom da ceea ce am găsit în asistenţele juridice. Inclusiv ceea ce s-a întâmplat la Hidroelectrica a fost o încercare a celor care răspund din Ministerul Economiei pentru a salva şi a curăţa, dacă vreţi, una din companiile cele mai importante ale României, care a fost căpuşată prin deciziile luate de către Adrian Videanu şi de PDL. (…) Noi, în aceste 50 de zile, am reuşit să luăm decizii în favoarea a trei milioane şi jumătate de români – bugetarii şi pensionarii cărora guvernul PDL al lui Traian Băsescu le luase banii. (…) Sunt dispus să suport de zece ori pe cât am suportat până acum, pentru că ştiu că am dreptate şi pentru că nu îi dezamăgesc pe cei 64% (votanţi USL – n.r.). (…) Dacă nu o să reuşesc să curăţ sistemul de oamenii răi ai lui Traian Băsescu, să salvez din punct de vedere economic România, să fac o viaţă mai bună, tot ceea ce cei 64% aşteaptă de la mine, în mod sigur, atunci mă voi retrage”, a mai spus Ponta.
Sursa: Agerpres