"Ultimul lucru, ca să vă informez pe dumneavoastră, dar recunosc şi eu un pic aşa, pentru prietenii mei din presă. Este o problemă extrem de importantă, domnule ministru Fenechiu. Am discutat deja, continuarea lucrărilor la magistrala V (a metroului) Drumul Taberei – Universitate", a spus Ponta.

Premierul a arătat că proiectul este foarte important pentru capitală şi că, deşi metroul va trece în gestionarea primăriei, este văzută ‘ca o investiţie a Guvernului’.
"Vreau să ştiţi că am apreciat generozitatea Guvernului Boc, care a negociat "foarte bine" şi nu ne costă ‘decât’ 1,2 miliarde de euro. Pe înţelesul bucureştenilor – de la Facultatea de Drept până în Drumul Taberei ne costă cât Comarnic-Braşov. Atât de ne costă! Aşa sunt contractele, probabil, cu toate eforturile noastre, foarte mult n-o să reducem. Dar ca să ştiţi cât de bine este să fii generos, să semnezi cu 1,2 miliarde de euro şi să afectezi în 2011 (suma de) 12 milioane de lei. Şi vine Guvernul anul acesta care trebuie să plătească. Dar este o lucrare importantă şi trebuie să o facem. Îmi pare rău că o facem atât de scump", a mai spus Victor Ponta. El a dat asigurări că Executivul va aloca banii necesari continuării proiectului.

"Domnul ministru Voinea, pe care nu doar dvs, dar şi preşedinţii de Consilii judeţene l-aţi considerat inamicul public numărul unu, săptămâna viitoare va găsit încă o sută de milioane pentru metrou. Lucrarea trebuie să o continuăm, probabil că o s-o inaugureze următorul Guvern, după ce o facem din banii alocaţi de noi", a arătat Ponta.

El i s-a mai adresat ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, spunându-i că o societate privată a încheiat contracte de sute de milioane de lei cu statul, doar pentru efectuarea de studii, servicii de consultanţă şi asistenţă tehnică.

"Un singur lucru voiam doar să vă spun, ca să înţelegeţi de unde sunt nemulţumirile: domnule ministru Fenechiu, în premieră vă zic şi dvs, ca să ştiţi de ce vă ceartă sindicaliştii (…): Păi ia să vă anunţ: în perioada 2007-2009, o societate privată, care are 250 de acţionari, privatizată prin MEBO, a încheiat contracte de 245 de milioane de lei pentru efectuarea de studii, servicii de consultanţă şi asistenţă tehnică pentru lucrări de specialitate la metrou – 245 de milioane de lei. În perioada 2009 – 2011, că era criză, aceeaşi societate a încheiat contracte de 339 de milioane de lei – deci aproape 100 de milioane de euro – tot pentru efectuarea de studii pentru dezvoltarea şi modernizarea reţelei de metrou. Deci, la metrou e mult mai profitabil să faci studii şi consultanţă, decât să faci vreo linie de metrou", a arătat Ponta.

El i-a comunicat ministrului Fenechiu că îi va da nota Corpului de Control al Guvernului pe această temă, astfel încât să-i poată întreba pe contestatarii săi "dacă nu cumva sunt acţionari la firma asta, care face consultanţă".

În context, premierul le-a solicitat miniştrilor ca atunci când mai au indicii că un sistem similar se practică şi în alte domenii, să facă publice cazurile şi să ia măsurile administrative care se impun.
Bătaia de joc din Drumul Taberei. Şeful Metroului – la schi în Alpi, bucureştenii merg prin şanţuri şi noroi

Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei-Universitate, singura lucrare de infrastructură post decembristă care era în grafic şi avea toate şansele să fie gata la timp, fiind realizată în proporţie de 60-70%, a fost blocată.Termenul de finalizare era stabilit pentru 2015 însă, din senin, mai marii de la Ministerul Transporturilor au spus „Stop”. Astfel că, de mai bine de o lună, şantierul este aproape părăsit. Scandalos este faptul că procedeul de conservare a lucrărilor ne va costa 1,8 milioane de euro pe lună.

Citeşte mai mult pe evz.ro
Revoltă la Metrou: sindicaliştii îl contestă pe directorul numit ilegal. Aurel Radu se relaxează în Alpi, premierul spune că se lucrează. Șantierul, fără muncitori

Angajații Metrorex au aflat din EVZ că șeful lor, Aurel Radu, milionarul în euro care se relaxează în Alpi, nu are dreptul să ocupe această poziție Mai mult, fostul ministru al Transporturi nu-și asumă numirea lui și dă vina pe Fenechiu

După ce „Evenimentul zilei” a dezvăluit faptul că directorul Metrorex, Aurel Radu, ocupă ilegal funcţia, publicând în exclusivitate CV-ul şi cererea de angajare a acestuia, liderii sindicali de la Metrou s-au arătat revoltaţi. „S-a încălcat flagrant Contractul Colectiv de Muncă. Directorul general trebuie să aibă cel puţin 12 ani experienţă în Metrorex”, a declarat secretarul general al Sindicatului Liber din Metrou, Florin Crişu. Şi angajaţii Metrorex au rămas uimiţi când au aflat ce experienţă are directorul lor.

Citeşte mai mult pe evz.ro