Polonia își protejează economia! Legi speciale pentru îndepărtarea investitorilor din afara UE

Polonia își protejează economia! Legi speciale pentru îndepărtarea investitorilor din afara UE
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 20 mai 2020, 19:00

Polonia încearcă să-și protejeze economia. Autoritățile de la Varșovia au decis să dea legi care să îi împiedice pe investitorii din afara UE să preia afaceri din această țară.

Guvernul de la Varşovia a aprobat miercuri reglementări menite să îngreuneze preluarea companiilor pe care Polonia le consideră de importanţă strategică pentru economia sa de către investitori din afara Uniunii Europene, transmite Reuters.

Reglementările fac parte din planul de salvare în valoare de 330 de miliarde de zloţi (78,9 miliarde de dolari) adoptat de Executivul polonez, pentru a atenua potenţialele daune provocate de pandemie asupra celei mai mari economii din Europa Centrală şi de Est.

Ministrul Dezvoltării, Jadwiga Emilewicz, care a elaborat noile reglementări, a declarat că ele vor fi obligatorii timp de doi ani şi se vor aplica în cazul companiilor publice, celor care produc software folosit în centralele energetice, transporturi şi în sistemul de sănătate, precum şi firmelor din energie, telecomunicaţii şi apărare.

„Nu vrem să-i speriem pe investitori, ci doar să protejăm companiile poloneze împotriva preluărilor ostile, pe fondul deteriorării situaţiei economice”, a declarat Jadwiga Emilewicz.

Şi Germania a anunţat în aprilie înăsprirea reglementărilor pentru a proteja firmele interne de preluările nedorite de către investitori din afara Uniunii Europene. Miercuri, Guvernul de la Berlin a anunţat o lege prin care poate opri tentativele ostile de preluare ale companiilor din domeniul sănătăţii.

Reglementările din ambele ţări vin într-un moment în care UE îşi reconsideră relaţiile cu China, pe fondul sporirii investiţiile companiilor de stat în sectoare critice.

În cazul Poloniei, analiştii cred că formaţiunea aflată la putere – Partidul Lege şi Justiţie (PiS) – foloseşte măsurile din planul de salvare pentru a-şi spori controlul asupra sectorului privat. De când a venit la putere, în 2015, Partidul Lege şi Justiţie a sporit controlul asupra sectorului energetic şi bancar din Polonia şi a criticat privatizările realizate anterior.

Conform noilor reglementări, Autoritatea de Concurenţă – UOKiK – va fi responsabilă pentru reglementarea cazurilor în care se achiziţionează participaţii majoritare în astfel de companii.

Reglementările se aplică firmelor ale căror venituri depăşesc zece milioane de euro în fiecare din cei doi ani care preced planificata achiziţie.

Polonia, o ţară cu 38 de milioane de locuitori, înregistra miercuri 19.268 cazuri de contaminare şi 948 de decese, conform Agerpres.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.