Polonia a fost lovită de un obiect aerian neidentificat

Polonia se pregătește de Război? Armata poloneză a anunțat, vineri, că un obiect aerian neidentificat a intrat în spațiul aerian al Poloniei din direcția Ucrainei, conform Reuters. Incidentul a fost semnalat și este supus investigațiilor, în efortul de a determina natura și circumstanțele incidentului.

Vineri dimineață, Comandamentul Operațional al armatei poloneze a raportat intrarea în spațiul aerian al Poloniei a acestui obiect, dinspre granița cu Ucraina.

Comandamentul a informat că el a intrat în spațiul aerian al Republicii Polone, provenind de la marginea graniței cu Ucraina.

Militarii au indicat că de la momentul în care a traversat granița și până la pierderea semnalului, acesta a fost detectat de radarele apărării aeriene.

„Dimineața, un obiect aerian neidentificat a pătruns în spațiul aerian al Republicii Polone de pe marginea graniței cu Ucraina, iar din momentul în care a trecut granița și până a dispărut semnalul, a fost observat de radarele apărării aeriene”, au transmis militarii pe rețelele de socializare.

Armata poloneză anunță că au fost mobilizate mai multe forțe, în conformitate cu procedurile aplicabile în acest caz.

„În conformitate cu procedurile aplicabile, comandantul operațional al forțelor armate a mobilizat forțele și resursele disponibile de care dispune”, au adăugat reprezentanții armatei din Polonia.

Investigația va determina originea obiectului care a trecut granița dintre Polonia și Ucraina. Vineri, Ucraina a fost în fața celui mai amplu atac aerian orchestrat de forțele ruse în ultimele luni.

polonia ucraina harta
SURSA FOTO: Dreamstime

Dmitri Medvedev a transmis un avertisment către Polonia, în octombrie 2023

Fostul președinte Dmitri Medvedev al Rusiei a transmis un avertisment serios către Polonia. El afirma că această țară este considerată un inamic în ochii Rusiei. Medvedev este un apropiat al președintelui Putin.

Dmitri Medvedev, un influent om politic și unul dintre cei mai importanți aliați ai lui Putin, a avertizat că Polonia. El anunța că, în calitate de membră a NATO, Polonia se expune riscului de a-și pierde statutul de națiune.

Avertismentul a fost emis joi, 2 noiembrie 2023. În aceeași zi, Dmitri Medvedev a subliniat că Rusia percepe Polonia ca pe un „inamic periculos”.

Aceste avertismente, care ar putea fi caracterizate ca veritabile amenințări, sunt motivate și de direcția adoptată de Varșovia, care a fost un susținător important al Ucrainei.

Dmitri Medvedev, fost președinte și premier al Rusiei, a făcut această declarație în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei. Opiniile sale au fost exprimate într-un articol detaliat, cu o extindere de 8.000 de cuvinte, dedicat relațiilor dintre Rusia și Polonia.

În cadrul acestui articol, Medvedev a semnalat riscurile semnificative asociate cu „eșecul planurilor revanșarde” ale Poloniei.

„O vom trata exact ca pe un inamic istoric. Dacă nu există nicio speranță de reconciliere cu inamicul, Rusia ar trebui să aibă doar o singură atitudine și foarte dură în ceea ce privește soarta lui. (…)

Istoria a dat de mai multe ori un verdict necruțător polonezilor obraznici: oricât de ambițioase ar fi planurile revanșarde, prăbușirea lor ar putea duce la moartea statalității poloneze în întregime”, a scris Medvedev, potrivit Reuters.