Plăţile pe programul POSDRU, deblocate de Comisia Europeană

Plăţile pe programul POSDRU, deblocate de Comisia Europeană
Publicat de Valentin Vioreanu la 20 mai 2016, 11:45

Comisia Europeană (CE) a deblocat rambursările pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU 2007-2013), în valoare de 167 milioane de euro, pentru care au fost întrerupte plăţile în luna februarie 2016, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE) remis, vineri, AGERPRES.

 

'Ridicarea întreruperii plăţilor este o veste foarte bună. Vor intra imediat în ţară 167 de milioane de euro. Am trimis deja o sumă şi mai mare. Vor mai urma veşti bune, acum că procesul a fost deblocat. Încercăm să aducem cât mai multe fonduri, atât de necesare dezvoltării României', a declarat Cristian Ghinea, ministrul de resort.

Autoritatea de Management POSDRU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a trimis săptămâna trecută o altă tranşă, de 372 de milioane euro.

'Estimăm că suma totală, de 539,4 milioane euro, se va întoarce la bugetul de stat până la sfârşitul acestui an. Ceea ce înseamnă o creştere cu aproximativ 10% a gradului de absorbţie per total program POSDRU', a completat ministrul Fondurilor Europene.

Michel Servoz, Director General al Direcţiei Generale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune din cadrul CE s-a întâlnit, recent, cu Cristian Ghinea.

Potrivit comunicatului, Michel Servoz a remarcat că, prin Pachetul anti-sărăcie lansat în februarie 2016 se vine cu 'o abordare integrată foarte necesară, care sper să continue şi în guvernările viitoare'.

Multe dintre măsurile din pachetul anti-sărăcie lansat de Guvern vor putea fi finanţate prin apelurile de proiecte pe care Ministerul Fondurilor Europene le va lansa în 2016.

 

'CE a întrerupt termenul de plată pentru România pentru POSDRU 2007-2013 în luna februarie 2016. Prin eforturile comune ale Ministerului Fondurilor Europene şi ale Autorităţii de Audit, rata de eroare a fost adusă sub nivelul acceptabil, permiţând decizia de deblocare anunţată zilele acestea de oficialii europeni', se mai arată în comunicatul MFE.

Informații articol
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.