Viorica Dăncilă a fost nevoită, după ședința CEx, să explice ultima mutare făcută de Călin Popescu Tăriceanu. Ea a fost întrebată ce se va întâmpla în cazul în care ALDE va ieşi de la guvernare. Va veni PSD în Parlament pentru un vot cu o nouă structură a Guvernului sau vor fi înlocui într-o şedinţă CEx miniştrii pe care acum îi au cei din ALDE, a fost întrebarea adresată premierului.

Dăncilă a reacționat imediat, explicând că nu a făcut acest scenariu și că așteaptă să vadă cum evoluează lucrurile.

„Avem o discuţie cu ALDE, luni. Sunt convinsă că din punct de vedere al corectitudinii parteneri de la ALDE ne vor spune dacă ies sau nu din coaliţie şi apoi împreună în CExN vom lua deciziile”, a declarat Viorica Dăncilă.

Ea a fost chestionată și pe marginea concesiilor pe care este dispusă să le facă celor din ALDE.

„Nu este vorba despre o concesie. Nu cred că trebuie să abordăm astfel lucrurile, că ne face concesii unii la alţii. Vom lua împreună măsurile care sunt cele mai bune pentru Guvern şi pentru coaliţie. Pentru înjumătăţirea numărului de secretari de stat nu este nevoie de o reglementare legislativă, o putem face şi fără. Vom discuta luni şi vom vedea punctele pe care le vom avea împreună în program”, a comentat Dăncilă.