Pilotul Mihai Sturzu dezvăluie misterul dârelor albe de pe cer (VIDEO)

Fenomenul cunoscut în engleză sub numele de „chemtrails”, în traducere liberă, dâre chimice, a devenit popular pe internet, după ce mai mulți oameni s-au declarat convinși că urmele albe persistente lăsate de motoarele avioanelor pe cer, ar fi de fapt substanțe chimice împrăștiate peste locurile populate.

Invitat la podcastul România lui Cristache, Mihai Sturzu, fostul membru al trupei Hi-Q și președinte al Tineretului Social Democrat, actual pilot de linie, a lămurit misterul dârelor de pe cer.

„Astea sunt exact vecine cu planeta e plată… Motoarele astea sunt niște motoare cu ardere internă, cu niște combustibili care sunt un fel de motorină, jetfuel, o bagi acolo, arde, că așa arde turbina, ele elimin niște gaze. Un gaz important al acestei care se eliberează este hidrogenul, care ce să vezi, în aer se întâlnește cu oxigen.

Hidrogen cu oxigen îți dă un fel de apă, apa acolo imediat condensează și uite niște mini-norișori.”, a explicat Mihai Sturzu, la rândul său fost deputat în Parlamentul României, asemenea lui Mihai Lasca, cel care a trimis o interpelare Autorității Aeronautice Civile.

Teoria dârelor chimice pe cer a câștigat mulți adepți foarte rapid în Statele Unite

„Nu vreau să contrazic pe nimeni în credințele proprii despre orice, eu încurajez pe toată lumea să creadă orice. Mie îmi place cu libertatea pe pământ. Uite, eu nu sunt stresat de ce văd pe cer.”, a căutat să fie înțelegător pilotul Mihai Sturzu, care a strâns deja peste 3.000 de ore de zbor și se pregătește să devină comandant de linie.

Deși are o istorie relativ recentă, de aproape 25 de ani, teoria dârelor chimice pe cer a câștigat mulți adepți foarte rapid în Statele Unite. Deși comunitatea științifică a desființat temerile conspiraționiștilor, fenomentul ridică în continuare semne de întrebare pentru milioane de oameni în toată lumea.