PIB-ul României a crescut cu 1,6% în primul trimestru din 2015

PIB-ul României a crescut cu 1,6% în primul trimestru din 2015
Publicat de Diana State State la 13 mai 2015, 10:00

În trimestru I din 2015, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul intern brut a crescut cu 1,6%, se arată în datele transmise de Insitutul Naţional de Statistică.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2014, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută şi cu 4,2% pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2015, fiind revizuită faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 81 din 7 aprilie 2015.

"Primele semne clare ca economia a ieşit din criză şi creşterea economică construieşte o bază. Încă nu avem detaliile, dar se pare că sunt contribuţii importante în primul trimestru 2015 de la consum şi construcţii. dar în general sunt veşti bune pentru 2015 şi, mai ales, pentru relaxarea fiscala care trebuie să continue", a scris analistul economic, Florin Câţu pe facebook..

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.