Nominalizarea lui Ben Bernanke ca succesor al lui Alan Greenspan la carma Bancii Federale a pus lumea financiara pe ganduri. Nu neaparat asupra CV-ului impresionant al Domniei sale, cat asupra modalitatilor prin care va continua lupta impotriva inflatiei.
Este cunoscut ca fiind o persoana care vorbeste direct, “le spune pe nume”, spre deosebire de predecesorii sai, Volker si Greenspan, care au avut un limbaj mult mai criptat. Este unul dintre motivele pentru care pietele de capital s-au bucurat la anuntul facut: FED va avea o transparenta mai mare, iar limbajul va fi mai usor de decriptat. In plus, anuntul facut – “continuitatea politicii FED din anii Greenspan va fi asigurata” – a dat inca un semnal de incredere.
Mai exista insa un aspect, care ne-ar putea ingrijora: acela ca Ben Bernanke s-a dovedit a fi un adept al “tintirii inflatiei”, la fel cum este si Jean-Claude Trichet de la ECB si Mervyn King de la Bank of England. Ce inseamna tintirea inflatiei? Se poate traduce printr-o politica monetara pusa in practica in asa fel incat, prin reducerea sau accelerarea economiei, efectul final sa fie o cat mai mare apropiere a Consumer Price Index de o anumita valoare prestabilita. Criteriile sunt astfel alese incat cresterea economica sa nu fie periclitata, iar inflatia sa fie tinuta sub control. Cu alte cuvinte, aceasta politica monetara se ghideaza preponderent dupa acest indice, existand riscul neglijarii altor aspecte, cum ar fi trendul productivitatii muncii, al costurilor salariale si, nu in ultimul rand, acela al cresterii economice. Personal, consider aceasta politica putin prea rigida.
Economia americana a dat un semn foarte pozitiv: PIB-ul pentru cel de-al treilea trimestru a crescut cu 3,8%, fata de 3,3% in trimestrul precedent, desi Katrina si-a pus amprenta negativa pentru luna septembrie. FED a ridicat din nou dobanda cu 0,25%, aceasta ajungand astfel la 4%. Ce-i drept, dolarul a avut un reviriment de la 1,2160 la 1,1970, dar degeaba: cresterea nu a durat decat doua zile. La ora redactarii acestui articol, cotatia se apropie din nou de 1,2100.
Sa fie oare neincrederea investitorilor in posibila noua politica a FED? Sau “punerea in pret” a unei ridicari anticipate de dobanda la epuro? Eu nu cred in nici una din variante. Saptamana viitoare va voi arata de ce.
sursa: www.wbs.ro