Mai exact, primul anunț publicat pe site-ul Baroului București atrage atentia supra faptului că în ședinta din data de 18.11.2013, Consiliul Baroului București a constatat că 2.014 avocați nu și-au îndeplinit obligațiile profesionale privind plata taxelor și contribuțiilor la bugetul Baroului București/Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) și al Filialei Casei de Asigurări a Avocaților București.

Astfel, Baroul Bucuresti a stabilit un ultimatum pentrun ca aceștia să își îndeplinească obligațiile, în sens contrar riscând suspendarea din profesie.

"Stabilește data de 01.02.2014 ca dată de referință la care se va aprecia îndeplinirea obligațiilor de mai sus, în vederea aplicării măsurilor legale prevazute de art. 28 lit. c) din Legea nr. 51/1995, respectiv suspendarea dreptului de exercitare a profesiei de avocat”, se arată în anunțul citat, potrivit avocatura.com.

Mai mult, la două zile distanță, Baroul București semnala alte probleme și anume, faptul că 3.106 avocați nu și-au respectat obligația statutară de a depune copia asigurării profesionale la barou, cf. art.231 din Statutul profesiei de avocat.

"Neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în prezentul articol atrage neînscrierea în tabloul anual al avocaților cu drept de exercitare a profesiei”, se mai arată în anunțul făcut public de Baroul București.
Sursa: avocatura.com