În prezent, Nokia are colaborări cu opt instituții academice din România, printre care: Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica din București, Academia Tehnică Militară din București și Universitatea de Știinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din București. Compania a investit peste 1 milion de euro în programele de dezvoltare a educației tehnice, prin colaborare directă cu mediul academic și transfer de know-how și investiții în hardware și software. Studenții care participă la cursuri în laboratoarele Nokia sunt pregătiți de peste 50 de ingineri ai companiei.

•    Anual, Nokia recrutează între 150 și 200 de studenți pentru poziții de internship, în departamente precum Mobile Networks, Global Services, IP Optics & Network, Applications & Analytics

•    În prima jumătate a anului în curs, Nokia a deschis peste 70 de poziții de testare și dezvoltare software pentru studenți în Nokia Campus

În cei 25 de ani de colaborare cu universitățile, Nokia a investit în hardware și software peste 1 milon de euro. În prezent, lucrăm în cadrul acestui proiect cu opt Universități din țară și ne dorim să ne consolidăm parteneriatele și să creștem numărul de colaborări cu instituțiile academice din principalele centre universitare.”  

Nokia a deschis recent cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare din industria de telecomunicații din România, în noul Nokia Campus din Timișoara, situat pe strada Republicii, nr. 21, anunțând investiții de 73 de milioane de euro.  Nokia are 1.600 de angajați în România, în sediile din Timișoara și București.