Drept confirmare a talentului său, Ana Maria a fost selectată în programul de pregătire World Sailing, urmând să participe la stagii de pregătire cu antrenori internaționali și la competiții alături de sportivi cu multă experiență la clasa ILCA 4.
În luna iunie a acestui an, Hurmuzache a reprezentat România la Campionatul European de Tineret din Polonia, unde a obținut o clasare remarcabilă – locul 18 la clasa ILCA4, una dintre cele mai competitive categorii de vârstă din yachtingul internațional.
Rezultatele obținute confirmă talentul său și potențialul de a deveni un reper în acest sport, la nivel mondial.
„Îmi doresc să ajung cât mai sus în yachting și să reprezint România cu mândrie la cele mai mari competiții din lume. Știu că drumul nu este ușor, dar fiecare oră pe apă mă apropie de visul meu.
Sper ca într-o zi să inspir și alți copii să creadă în ei și să nu renunțe, indiferent de obstacole”, declară Ana-Maria Hurmuzache.
”Pentru mine, asta reprezintă tot ce este Ana. Dedicare, concentrare, forța mentală. Indiferent de condițiile vitrege…nu renunța. Când nu mai poți, mai poți un pic”, declară Sorin Hurmuzache, tatăl Anei-Maria.
Performanța ei este cu atât mai remarcabilă cu cât yachtingul de performanță implică cheltuieli financiare substanțiale în echipamente specializate, ambarcațiuni performante, costuri de antrenament și deplasări internaționale care, adesea, depășesc cu mult posibilitățile unei familii sau ale unui club sportiv.
Într-un context în care o ambarcațiune de competiție poate ajunge la 10–12.000 de euro, iar pregătirea anuală implică investiții constante, susținerea sportivilor devine esențială.
„Federația Română de Yachting face eforturi constante și susținute pentru a sprijini sportivii de performanță. Pentru ca tinere talente precum Ana-Maria să aibă șansa reală de a evolua la cel mai înalt nivel, facem o invitație și către mediul privat să li se alăture și să îi susțină pe acești sportivi devotați.
Yachtingul este un sport complex, care formează caractere puternice, dezvoltă responsabilitatea, disciplina și capacitatea de a lua decizii rapide. Consider că acestea sunt valori esențiale într-o societate modernă”, declară Radu Niculăiță, președintele Federației Române de Yachting.
Ana-Maria rămâne motivată și determinată să își continue parcursul către vârful ierarhiei internaționale. Următoarele obiective includ participarea la regate internaționale și la Campionatul Mondial de Tineret de la Vilamoura, Portugalia.
Despre Federația Română de Yachting
Federația Română de Yachting (FRY) este principalul promotor al sporturilor nautice cu vele din România, recunoscută oficial de Ministerul Sportului și afiliată la World Sailing – forul internațional care guvernează yachtingul la nivel global.
Federația coordonează activitatea cluburilor sportive de profil, organizează competiții naționale și internaționale și susține pregătirea sportivilor de performanță, inclusiv a echipelor olimpice.
Misiunea FRY este dezvoltarea yachtingului în România prin sprijinirea tinerelor talente, promovarea educației nautice și creșterea vizibilității acestui sport într-un mod sustenabil, sigur și accesibil. Prin activitatea sa, Federația contribuie la consolidarea unei culturi maritime autentice și la integrarea României în circuitul internațional al sporturilor cu vele.