Pentagonul confirmă acuzaţiile Kievului. Ucrainenii sunt deportaţi în Rusia
Sursa: Dreamstime
Potrivit celor mai recente declaraţii venite din partea Pentagonului, informaţiile venite din partea autorităţilor ucrainene, potrivit deportările în Federaţia Rusă la care sunt supuşi sute de mii de cetăţeni ai Ucraineni, ar fi reale.
Informaţii tulburătoare legate de războiul din Ucraina vin din Statele Unite, chiar de la Pentagon.
Pentagonul confirmă că Rusia deportează cetăţeni ucraineni
Departamentul american al Apărării transmite că există semne potrivit cărora cetăţeni ucraineni au fost „trimişi împotriva voinţei lor în Rusia”.
Declaraţiile făcute luni, 9 mai, de către purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, confirmă astfel informaţiile venite din partea autorităţilor ucrainene, notează jurnaliştii agenţiei AFP.
John Kirby a fost întrebat de jurnalişti, în cadrul unui briefing de presă, în legătură cu afirmaţiile Guvernului de la Kiev, potrivit cărora 1,2 milioane de persoane ar fi fost deportate în Rusia şi plasate în lagăre.
Răspunsul dat de purtătorul de cuvânt al Pentagonului: „Nu avem date, dar am văzut semne arătând că ucraineni sunt duşi din Ucraina în Rusia.”
„Nu ştiu câte lagăre sunt ori cum arată. Dar avem informaţii că ucraineni sunt trimişi împotriva voinţei lor în Rusia”, a adăugat oficialul american.
Vladimir Putin, pus la zid de americani: Nu acceptă şi nu respectă suveranitatea Ucrainei
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a lansat, cu această ocazie, şi un atac împotriva lui Vladimir Putin, afirmând că preşedintele Federaţiei Ruse „pur şi simplu nu acceptă şi nu respectă suveranitatea Ucrainei”.
Cât despre comportamentul Rusiei, acesta este „inadmisibil” şi „nu este cel al unei puteri responsabile”.
Oficialul american s-a abţinut să califice aceste deportări drept epurare etnică, însă a indicat „brutalitatea rusă” din actualul conflict militar.
„Sunt 75 de zile de când Rusia brutalizează Ucraina şi poporul ucrainean. (…) Şi de fiecare dată când crezi că nu pot cădea mai jos, ei demonstrează că te înşeli”, a mai precizat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Acuzaţiile venite de la Kiev, privind deportările în Federaţia Rusă
Recent, Liudmila Denisova, comisarul pentru drepturile omului al Parlamentului de la Kiev, a afirmat că „mai mult de 1,19 milioane de cetăţeni de-ai noştri, inclusiv peste 200.000 de copii, au fost deportaţi în Federaţia Rusă”, potrivit centrului oficial de comunicaţii Spravdi.
„Un număr mare de cetățeni ai noștri, inclusiv din Mariupol, sunt duși în lagăre de filtrare situate în regiunile ocupate temporar Donețk și Luhansk.
În unele dintre ele se află peste 20.000 de cetățeni ai noștri. Cei care nu au trecut de filtrare sunt duși în Rusia pentru deportare forțată”, a mai spus Liudmila Denisova.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





