Liderul Pro România susține că ministrul muncii a fost pusă de Guvern să spună că există bani prevăzuţi în buget pentru această majorare.

„E o victimă, sincer, a domnului Orban. Cred că a zis de vreo 10 ori că sunt banii de pensii puşi în buget. Nu o să se dea. Nu doar orice pensionar, şi eu o să o ţin minte că a minţit-o pe mama, că i-a zis că îi dă bani”, a declarat Victor Ponta în emisiunea „Punctul Culminant”.

Jocul pensiilor

De celalată parte, ministrul Muncii a dat asigurări că pensiile vor fi mărite din luna septembrie, însă nu cu 40 la sută, aşa cum prevede legea adoptată de PSD în Parlament.

Totodată, Violeta Alexandru a explicat că Guvernul urmează să stabilească procentul cu care vor fi majorate pensiile, în baza baza unor analize privind încasările la buget.

„Acest Guvernul este responsabil. Va fi o creştere a pensiilor. Va anunţa o eventuală modificare a legii, în sensul de procentul de 40 la sută cunoscut, în baza unor analize privind încasările la buget. Dincolo de orice populism, suntem nişte oameni responsabili şi vom comunica acest lucru în baza datelor privind încasările la buget.

Nu este nimeni în această echipă guvernamentală care din răutate sau rea voinţă să nu fie de acord cu cerinţele pensionarilor. Este evident că este necesară o suplimentare, dar acest lucru trebuie să aibă susţinerea bugetului”, susținea Violeta Alexandru la TVR.