Lia Olguța Vasilescu a tras luni un semnal de alarmă, în legătura cu evoluția crizei coronavirusului în România.

Reprezentanta PSD este nemulțumită de reacția Guvernului liberal și acuză că doctorul Raed Arafat este singurul care încearcă să facă ceva pentru a limita răspândirea coronavirusului.

”Ce face guvernul României în criza coronavirusului? Doar Arafat se agită… Cîțu spune că nu sunt probleme. Orban discută azi despre candidații PNL la alegerile locale. Ministrul Costache e interesat de privatizarea sănătății și stă prin minister doar jumătate de normă”, a scris Vasilescu pe Facebook.

”Se intră fără probleme în România”

”Uitați ce e în Italia! La granițele terestre s-a intrat și se intră fără probleme în România! Incompetenți știm că sunt, dar chiar atât de iresponsabili?”, avertizează fostul ministru social-democrat.

În context, Premierul interimar al României, Ludovic Orban, a vorbit luni despre eventuala amânare a alegerilor locale. ”Cum să le amânăm când nu am stabilit data?”, a spus el, întrebat după ședința Biroului Politic Național al PNL, dacă se vor amâna alegerile locale.

El a vorbit și despre cererea lui Marcel Ciolacu și Victor Ponta ca liberalii să voteze la învestirea guvernului cu bilele la vedere.

Discuții despre alegerile locale

”Ultimii oameni de la care accept să îmi spună ce să fac sunt președintele PSD și președintele PSD-ului mai mic”, a spus Orban.

Întrebat despre consultările de marți cu partidele parlamentare legate de data alegerilor locale, în contextul epidemiei de coronavirus, Ludovic Orban a spus:

”Mâine la ora 17:00 am invitat președintii tuturor partidelor parlamentare la o întâlnire pentru a discuta despre data alegerilor locale. Am făcut acest lucru pentru că este bine să se exprime toate punctele de vedere, astfel încât să putem lua cele mai bune decizii”.