Klaus Iohannis ar putea să rămână cu salariul mic: Ordonanța salariilor demnitarilor, respinsă în Senat cu 90 de voturi „împotrivă”

Klaus Iohannis ar putea să rămână cu salariul mic: Ordonanța salariilor demnitarilor, respinsă în Senat cu 90 de voturi „împotrivă”
Publicat de Diana State la 18 noiembrie 2015, 13:31

Ordonanța privind majorarea salariilor demnitarilor a fost respinsă, miercuri, în plenul Senatului. Pe 8 iulie, Executivul, condus atunci de Gabriel Oprea, a aprobat actul normativ care prevede că președintele, premierul și șefii celor două Camere ale Parlamentului vor avea salariul brut de peste 20 de mii de lei.

Vicepreședinții, secretarii și chestorii Senatului si Camerei Deputaților, consilierii prezidențiali, miniștrii, secretarul general al Guvernului, șeful Cancelariei primului-ministru, Avocatul Poporului, președintele Consiliului Legislativ, președintele Curții de Conturi și șefii de servicii de informații – SRI, SIE, STS si SPP – vor avea o indemnizație lunară de 19.055 de lei brut, potrivit B1 TV.

Acum, însă, Senatul a dat 90 de voturi împotriva adoptării ordonanței, dar Camera Deputaților este for decizional.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.