Orbetele de Apahida

Orbetele de Apahida
Publicat de CAPITAL la 23 iulie 2008, 00:00

Orbetele de Apahida este o specie autohtonă de rozătoare, cu o mărime de 18-24 de centimetri, cunoscută sub acest nume deoarece are vederea foarte puţin dezvoltată. Micuţa rozătoare trăieşte sub pămånt, în galerii ce se pot întinde pånă la o suprafaţă de un hectar şi o adåncime de trei metri pentru un singur exemplar. Deşi este văzută de către oameni ca dăunătoare, din cauza faptului că distruge rădăcinile plantelor, specia este ocrotită prin lege, fi

Orbetele de Apahida este o specie autohtonă de rozătoare, cu o mărime de 18-24 de centimetri, cunoscută sub acest nume deoarece are vederea foarte puţin dezvoltată. Micuţa rozătoare trăieşte sub pămånt, în galerii ce se pot întinde pånă la o suprafaţă de un hectar şi o adåncime de trei metri pentru un singur exemplar. Deşi este văzută de către oameni ca dăunătoare, din cauza faptului că distruge rădăcinile plantelor, specia este ocrotită prin lege, fiind considerată în pericol de dispariţie. Ceea ce înseamnă  că şi arealul în care aceasta trăieşte este protejat şi nu poate fi utilizat pentru construcţii industriale sau drumuri.

Autorităţile clujene au decis, anul trecut, crearea unei rezervaţii naturale de 30 de hectare pentru protejarea orbetelui de Apahida. Decizia a atins încă de anul trecut dezvoltarea zonei, rezervaţia intrånd în aria prin care ar fi trebuit să treacă centura ocolitoare a oraşului. Iar anul acesta se pare că a intrat în conflict şi cu extinderea parcurilor industriale din regiune, terenurile protejate putånd fi utilizate doar pentru activităţi agricole sau turistice.

Trecem peste lupta dintre dezvoltarea economiei locale şi păstrarea ariilor naturale, conflict ce va fi, probabil, soluţionat fără mari dificultăţi, pentru a vedea care este legătura dintre orbetele de Apahida şi Bursa de Valori Bucureşti. Pe långă faptul că informaţia a fost readusă în actualitate de către „gg“, un investitor prezent pe forumul www.bursanoastra.ro, situaţiile în care se află judeţul Cluj şi bursa de la Bucureşti sunt asemănătoare.

Dezvoltarea economică are, în judeţul respectiv, baze solide. Investitori străini, forţă de muncă, proiecte în desfăşurare etc. Dar nu se poate face nimic din cauza unui mamifer mic, care nici nu vede bine şi nici nu este văzut. La BVB, acţiunile au toate motivele să crească, susţinute de rezultatele bune ale emitenţilor şi de starea pozitivă a economiei, în general. Din motive la fel de invizibile ca şi orbetele: criza internaţională, falimentul unor bănci americane etc. Pornind de la această asemănare, forumiştii au propus ca orbetele de Apahida să devină mascota BVB. La modul în care evoluează bursa în prezent, ideea nu este deloc nepotrivită.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.