Ludovic Orban e terminat! Cutremur total în PNL. Vor să-l dea jos de la şefia partidului. După europarlamentarul Rareş Bogdan, un alt lider important al formaţiunii s-a dezlănţuit la adresa fostului premier. Miza este şefia partidului.

Orban, out de la şefia PNL?!

Ludovic Orban ar putea fi îndepărtat cât de curând de la şefia PNL. După atacul extrem de dur al lui Rareş Bogdan, a venit rândul altui lider liberal să lovească fără milă.

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a declara că Ludovic Orban trebuie să-și dea demisia de la șefia partidului. Este nemulţumit de modul în care formațiunea politică a fost condusă. Sighiartău susține că liberalii au fost puși de multe ori alături de PSD prin comportamentul pe care l-au avut unii colegi.

„Din punctul meu de vedere, da (Ludovic Orban trebuie să plece – n.red). PNL a pierdut alegerile generale. Din păcate, n-am reușit să avem o discuție privind acestea alegeri și n-am făcut o analiză în BPN cu privire la ceea ce s-a întâmplat, pentru că, până la urmă, tot timpul poporul are dreptate, iar la alegerile generale PNL s-a clasat pe locul doi, după PSD.

Au fost mai multe greșeli în timpul guvernării Orban, cu privire la gestionarea pandemiei și nu numai, dar cel mai mult mă deranjează faptul că am fost puși de multe ori alături de PSD prin comportamentul pe care l-au avut unii colegi de-ai mei în guvernare și prin felul în care au fost promovați anumiți oameni în funcții publice.

Oamenii nu au fost filtrați de o comisie de specialitate, cum zice statutul, nu au fost votați în BPN de colegii noștri.

În ultimul an, partidul a fost condus discreționar de președintele partidului. La momentul acela am spus că nu e cazul să deschidem subiectul, pentru că aveam alegeri și din motive tactice am tăcut.

Trebuie să discutăm în interiorul partidului și să alegem în cadrul congresului care va avea loc în iunie sau în toamnă o echipă care poate să ducă PNL pe primul loc și care să continue cu atuurile pe care PNL le are.

Avem oameni performanți în administrațiile locale. Din păcate, din cauza negocierilor duse exclusiv de președintele Orban, am lăsat deoparte aceste atuuri și platforma de dezvoltare pe care o aveam cu privire la România.

Orban, atacat dur de Sighiartău

Am avut o discuție cu președintele Orban și i-am spus că negocierile nu sunt în favoarea PNL și că ceea ce se întâmplă în PNL nu e în regulă.

La un moment dat, Ludovic Orban a vrut iar să-l retragă pe Florin Cîțu și am spus că nici din punct de vedere moral, uman și al strategiei partidului nu este în regulă ca Florin Cîțu să cedeze și să meargă iarăși domnul Orban, după ce și-a dat demisia și a pierdut alegerile. Domnul Orban nu a fost de acord ce i-am spus.

Avem nevoie de o echipă care să negocieze pentru partid și nu pentru indivizi”, a afirmat Sighiartău, conform Digi24.

Mai mulţi lideri, nemulţumiţi de Orban

Acesta spune că mulți colegi de partid sunt nemulțumiți că PNL a cedat ministere importante.“Era bine dacă aceste discuții le aveam în BPN, numai că el n-a mai fost convocat de ceva timp.

„E clar că intrăm într-o logică de campanie pentru congres. Nu este neapărat un scandal, sunt lucruri care trebuie spuse, pentru că au fost ținute mult prea mult în holurile și în birourile unora sau altora”, a precizat Sighiartău.

Cine-i va lua locul lui Orban

Chestionat cine ar trebuie să treacă la conducerea formațiunii politice, Sighiartău a dat mai multe nume. „Deocamdată există o grupare reformistă în PNL. Emil Boc, Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă, Florin Roman, Alina Gorghiu și mulți alții, generația tânără care își dorește o altă abordare”, a mai spus Sighiartău.

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, l-a criticat pe liderul liberalilor, Ludovic Orban. A spus’ că a condus partidul de unul singur, fără că el și alți lideri din teritoriu să aibă niciun fel de putere reală în cadrul guvernării.

Europarlamentarul a spus că regretă că, după pierderea alegerilor parlamentare, nu i-a cerut demisia lui Orban de la șefia partidului. De asemenea, Rareș Bogdan spune că “trebuie să reconfigurăm pe baza oamenilor reformiști pe care îi avem, cu o imagine bună, susținându-l pe Florin Cîțu”.

Sursa foto INQUAM / Paul Ursachi