"La nivel naţional, partidul nostru, care este un proiect nou, un proiect de centru-stânga luat de la zero, în curte la Kisseleff, cum ne place să spunem, are doi piloni, interesul naţional şi dialogul social şi am militat pentru stabilitatea României, punând umărul din greu ca România să nu se prăbuşească, cum a fost cazul Greciei. Sprijinând Guvernul, am sprijinit România să ia măsuri juste, corecte. Prin sprijinirea Guvernului noi nu am cerut decât taxarea marilor averi: este un proiect de stânga în care suntem convinşi că este creştineşte, omeneşte, într-o perioadă grea de criză mondială, cine are mai mult, să dea mai mult într-un efort de solidaritate. De fapt este o taxă pe care o cere şi domnul Obama în SUA, şi noul preşedinte al Franţei, domnul Francois Hollande. Singurul lucru pe care l-am cerut domnului Ponta a fost votul, ca partid de centru-stânga, pentru taxarea marilor averi. Am avut un scor de 106 la 101 în Parlamentul României, ne-au lipsit opt pentru această lege atât de necesară României dorită de fapt de peste 85% dintre români. Suntem convinşi că în noiembrie vom trece această lege în Parlamentul României fiindcă românii au nevoie de această taxă", a spus Gabriel Oprea.