Autorităţile ruse ce dețin controlul asupra regiunii Herson, din sudul Ucrainei, au cerut, joi, autorităților de la Kremlin să organizeze evacuarea civililor din acest teritoriu pe care Rusia l-a anexat la sfârşitul lunii septembrie după o contraofensivă de amploare a armatei ucrainene, a relatat AFP.

„Am sugerat ca toţi locuitorii regiunii Herson care doresc să se apere de atacuri (ucrainene) cu rachetă să se ducă în alte regiuni” ruseşti, a scris într-o postare pe contul său de Telegram şeful administraţiei de ocupaţie la nivel regional, Vladimir Saldo. Oficialul a îndemnat civilii să plece în regiuni rusești: „Luaţi-vă copiii cu voi şi plecaţi!”, a precizat acesta.

Forțele armate ucrainene au bombardat orașul Belgorod ce aparține Federației Ruse

Un imobil locuit a fost vizat, joi, 13 octombrie, de un atac aerian ucrainean, în oraşul rus Belgorod. Acesta este situat într-o regiune rusă cu acelaşi nume care se învecinează cu Ucraina, au acuzat, joi, autorităţile locale ruse.

„Forţele armate ucrainene au bombardat Belgorodul”, acolo unde s-au multiplicat tirurile în ultimele săptămâni, a anunţat guvernatorul regiunii Veceaslav Gladkov,  într-o postare pe Telegram.

„Apărarea antiaeriană a fost activată. Există distrugeri într-un imobil rezidenţial”, a mai adăugat guvernatorul Veceaslav Gladkov.

La începutul lunii octombrie trupele ruse s-au retras din estul și sudul Ucrainei

Ministerul rus al Apărării a prezentat la începutul lunii octombrie o hartă prin care a arătat retragerea trupelor ruse din estul și sudul Ucrainei, acolo unde militarii ucraineni au desfășurat o contraofensivă.

În briefingul prezentat zilnic despre situația frontului din Ucraina, ministerul Apărării din Rusia nu a făcut precizări clare cu privire la replierii trupelor sale în urma operaţiunilor contraofensive ucrainene, care a început în luna septembrie.

Cu toate acestea, zona marcată aflată sub controlul trupelor ruse este mult mai mică faţă de harta precedentă, se arată pe harta prezentată pe 11 septembrie de către minister, a relatat Reuters.

Așadar, în regiunea Harkov unde armata ucraineană a lansat în septembrie o contraofensivă de amploare, pare ca forţele ruse (aflate pe o linie a frontului de circa 70 de kilometri la sud de oraşul Kupiansk de-a lungul râului Oskil) s-au retras cu circa 20 de kilometri către est, până la graniţa cu provincia ucraineană Lugansk. Replierea armatei ruse din Harkov se adaugă celei care era deja vizibilă pe harta din 11 septembrie.