Omisiunea sesizării, fie cu intenţie, fie din culpă, conduce la angajarea răspunderii penale a funcţionarilor publici cărora le incumbă această obligaţie.

Vechea reglementare

Dispoziţiile art. 263 din vechiul Cod penal reglementau această infracţiune sub denumirea marginală de „omisiunea sesizării organelor judiciare”, prin care era incriminată fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală. Această formă tip a infracţiunii era pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 5 ani. O formă agravată a infracţiunii era incidenţa în cazul în care fapta era săvârşită de către un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control, în acest caz pedeapsa fiind închisoarea de la 6 luni la 7 ani.

Nouă reglementare

Art. 267 din Codul penal în vigoare prevede o pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă pentru funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală.

O formă atenuată a infracţiunii o găsim în situaţia în care fapta de omisiune este săvârşită din culpă, caz în care pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amendă.

Subiectul activ al infracţiunii este unul calificat, acesta trebuind să aibă calitatea de funcţionar public. În accepţiunea art. 175 din Codul penal, prin funcţionar public se înţelege persoană care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost investită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Persoanele care au calitatea de funcţionar public ori sunt considerate funcţionari publici în sensul legii penale au obligaţia legală de a sesiza orice infracţiune săvârşită de orice persoană, altă decât funcţionarul în cauza, întrucât sesizarea organelor de urmărire cu privire la propriile infracţiuni comise ar echivala cu o autodenuntare, ceea ce nu este prevăzut de art. 267 din Codul penal.

Infracţiunea se comite printr-o inacţiune, respectiv omisiunea funcţionarului de a sesiza organele de urmărire penală în condiţiile stabilite prin lege. Funcţionarul trebuie să acţioneze cu promptitudine, fiind „presat” de dispoziţii de drept penal să sesizeze „de îndată” organele de urmărire penală în legătură cu faptele de natură penală despre care ia cunoştinţă, aşa cum vom arată şi în continuare.

Prin raportare la prevederile art. 16 alin. (6) din Codul penal actual [i.e. „(…) Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres”], legiuitorul a prevăzut în mod expres că infracţiunea poate fi săvârşită şi din culpă, pedeapsa fiind mai puţin aspră decât în situaţia în care fapta este comisă cu intenţie.

În toate cazurile, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu cu privire la infracţiunea de omisiune a sesizării.

Obligaţia de a fi delator?

Din prevederile art. 267 din noul Cod penal reiese că funcţionarul public este obligat să sesizeze organele de urmărire penală în cel mai scurt timp („de îndată”) din momentul în care a luat cunoştinţă despre săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile.

Astfel, indiferent dacă are studii juridice sau nu ori dacă are cunoştinţe de drept penal sau nu, funcţionarul public este constrâns să acţioneze că un veritabil delator, având în vedere şi faptul că infracţiunea de omisiune a sesizării poate fi comisă şi din culpă iar sesizarea trebuie făcută în cel mai scurt timp din momentul luării la cunoştinţă despre săvârşirea faptei respective.

Cu alte cuvinte, funcţionarii publici sunt obligaţi, prin lege, să fie zeloşi relativ la sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la orice fapta prezintă suspiciuni că ar fi de natură penală, pentru a evita o eventuală răspundere pentru o omisiune a sesizării săvârşită chiar din culpă.

Cum va acţiona funcţionarul public pus într-o asemenea situaţie? Evident, va fi vigilent şi va sesiza organele de urmărire penală cu scrupulozitate cu privire la orice fapte despre legalitatea cărora are cele mai mici îndoieli. Consecinţă principala constă în încărcarea organelor judiciare cu noi dosare, privind fapte care nu au întotdeauna un caracter penal.

Alexandru Moldoveanu este Avocat de drept penal în cadrul Tucă Zbârcea & Asociaţii

Te-ar putea interesa și: