Administraţia SUA a alcătuit această listă în cadrul războiului purtat cu drone împotriva Al-Qaida şi a filialelor sale din Pakistan şi Yemen, afirmă cotidianul, care citează zeci de responsabili de rang înalt şi foşti consilieri.

Preşedintele Obama "este hotărât să ia deciziile cu privire la aceste operaţiuni", considerându-se "responsabil de poziţia Statelor Unite în lume", a declarat publicaţiei new-yorkeze Thomas Donilon, consilier pentru securitate naţională.

Circa o sută de responsabili din contraterorism au analizat biografii ale suspecţilor înainte de a propune, într-o videoconferinţă organizată de Pentagon, plasarea pe listă a unora dintre aceştia care acţionează în Yemen şi Somalia. Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a realizat aceeaşi operaţiune în privinţa suspecţilor din Pakistan.

Numele i-au fost apoi comunicate lui Obama, care autorizează fiecare lovitură în Yemen şi Somalia, precum şi anumite operaţiuni sensibile în Pakistan.

Preşedintele trebuie să aprobe personal uciderea suspecţilor, cum a fost predicatorul Anwar al-Awlaqi, cetăţean american, omorât de o dronă în Yemen, în 2011.

După cum afirmă William Daley, fost şef de cabinet la Casa Albă, Barack Obama a descris ca ‘uşoară’ decizia de ucidere a lui Awlaqi. Tot potrivit lui Daley, citat de New York Times, unii oficiali s-au arătat însă sceptici faţă de eficacitatea acestei "kill list". "Un om este ucis, iar şoferul lui, care era nr. 21, devine nr. 21? La un moment dat, nu mai este vorba decât despre a umple nişte cifre", notează publicaţia, citând-ul pe William Daley.

Cotidianul mai scrie despre o dezbatere internă privind metoda controversată a administraţiei de numărare a victimelor, potrivit căreia orice bărbat de vârstă combatantă găsit pe o anumită rază a unui suspect este considerat insurgent.
Sursa: Agerpres