O țară de nebuni
De câte ori n-ai văzut oameni pe stradă care vorbesc singuri, se ceartă cu persoane imaginare sau fac tot felul de gesturi curioase?
De câte ori te-ai urcat într-un taxi, șoferul a început să-ți povestescă câte în lună și în stele despre conspirații planetare, iar la semafor, îl vezi cum scoate capul pe geam și face propuneri indecente unor fete de liceu. Apoi, sunt șanse mici să nu fi avut vreun profesor pentru care violența verbală, și câteodată corecția fizică, să reprezinte metode pedagogice de predare-învățare. Dacă trecem la sănătate, lucrurile sunt și mai complicate. Ți se pare ciudat abia atunci când un reputat doctor este prins cu frigiderul plin de resturi umane sau când un chirurg de top retează cu precizie de samurai penisul pacientului la o banală operație de apendicită. Nebuni sunt peste tot, nu doar în România, ai putea să-ți zici! Lucrurile nu stau însă chiar așa. La noi, bolile psihice ucid. Și nu doar pe cei bolnavi, ci și pe cei din jurul lor. O fetiță de patru ani a fost ucisă de mama ei, o fostă educatoare. O altă mamă s-a sinucis împreună cu copilul sărind de la etajul opt. Un fost profesor de istorie a înjunghiat o tânără în Mioveni. O adolescentă și-a ucis tatăl, un om de afaceri din Fălticeni. Povestea criminalei de la metrou o știe toată lumea, la fel ca pe cea a victimei. Sunt doar câteva exemple din care reiese un lucru: România este o țară eșuată, în care nu există proceduri și reguli care să-i apere pe cetățeni, fie ei sănătoși sau bolnavi.
Conform datelor Ministerului Muncii, în luna septembrie a anului trecut, aproximativ 180.000 de români erau diagnosticați cu un handicap mintal sau psihic grav sau accentuat. Adică 1% din populație. Mai mult, peste 400.000 de români au avut prescripții medicale decontate pentru o boală psihică sau neurologică degenerativă. Iar, dacă ne gândim că oamenii nebuni sunt mereu siguri că sunt sănătoşi, numai cei sănătoşi sunt capabili să admită că sunt nebuni, așa cum sună un citat celebru, realizăm că cei din evidențele autorităților nu reprezintă neapărat un pericol, ci mai ales cei de care nu se știe. În școli, în spitale, în armată, în justiție sau în media sunt prea mulți oameni cu probleme psihice. Nici reprezentanți de seamă ai mediului de business, și cu atât mai puțin politicienii, nu fac abstracție de la regulă.
Vorbeam mai de mult cu un psihiatru care, doar din ceea ce a văzut la televizor, a putut să-mi confirme bănuielile pe care le aveam și eu: unii au reacții care îi plasează, fără dubii, în sfera patologicului.
Ceea ce este mai grav pentru noi este că ne plac nebunii. Îi promovăm, îi votăm și ne lăsăm conduși de ei. Ni se pare normal să ocupe importante funcții în stat și să fie responsabili pentru securitatea noastră. Mai mult, le încredințăm viitorul copiilor noștri și îi lăsăm să se laude cu proiecte și strategii aiuristice. În loc să se ocupe doctorii de ei, noi îi punem să se ocupe de țară. Iar apoi ne mirăm că țara arată ca o imensă casă de nebuni. Oare noi suntem sănătoși la cap?
Ovidiu Anton,
redactor-șef adjunct
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





