„Poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa au depistat un conducător auto din municipiul Bucureşti care a intrat cu maşina pe plajă în zona 3 Papuci. Persoana în cauză, în vârsta de 44 de ani, a fost amendată contravenţional cu suma de 10.000 de lei, sancţiunea fiind acordată pentru încălcarea OUG Nr. 19/2006, care prevede interzicerea circulaţiei sau staţionării autovehiculelor pe plajă, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative şi a utilajelor de întreţinere a plajelor”, a transmis Direcţia Generală Poliţia Locală Constanţa. 

Conform sursei citate, cele mai multe amenzi, circa 80, au fost date persoanelor ce nu deţineau bilete de călătorie valabile pe mijloacele de transport în comun şi celor depistate că beau alcool în alte locuri publice decât cele permise de lege.