Este vorba despre lotul de autostradă dintre Râșnov și Cristian, unde lucrările au avansat într-un mod mai accelerat ca niciodată, ajungând astfel la aproape trei sferturi din lungimea proiectului.

Nu este prima oară când se întâmplă acest lucru. De menționat este faptul că în ultimele săptămâni, șantierul pentru construirea lotului de autostradă Râșnov – Cristian, parte a Autostrăzii Comarnic – Brașov, a avut o evoluție semnificativă

În ceea ce privește gradul de realizare a lucrărilor, acesta a depășit 60%, iar compania Alpenside lucrează intensiv pe mai multe fronturi.

Unde au loc cele mai multe lucrări

În ceea ce privește zonele de lucru, cele mai importante lucrări se desfășoară în zona pasajului de peste DN73A. Mare parte din grinzile de beton au fost deja montate, iar o mare parte din placa de suprabetonare a fost și ea turnată. Mai lipsește doar secțiunea care traversează peste DN73A.

Totodată, pe corpul autostrăzii se lucrează în continuare la așternerea stratului de asfalt de uzură. Continuă și lucrările de umpluturi și terasamente mai ales în zona drumului de legătură și în zona intersecției cu DN73, la Cristian iar parapetul marginal a fost deja montat pe aproape toată lungimea tronsonului.

Lucrările au fost grăbite după ce reprezentanții Alpenside au reiterat intenția de a finaliza acest lot de autostradă până la finalul acestui an, cu mai mult de jumătate de an înainte de termenul contractual, respectiv a doua parte a anului 2021.

Surprizele continuă în România după ce în urmă cu câteva zile, compania de autostrăzi a scos la licitație cel mai mare contract pentru o lucrare de infrastructură, cu un cost estimat la 1,1-1,2 miliarde de euro. A fost publicat în SEAP anunțul pentru lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Pitești, cel dintre Cornetu și Tigveni, în lungime de 37,4 km.

Aceasta urmează să fie prima autostradă de munte lansată în România, iar proiectul prevede un tunel de 1,7 kilometri, 48 de poduri și viaducte de autostradă, un ecoduct și multe lucrări de amenajare.