Avertismentul lansat de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA vizează oamenii care vor să ia un analgezic înainte de vaccinare, conform webmd.com

Conform specialiștilor americani, administrarea unui analgezic înainte de a primi vaccinul anti-COVID poate să ducă la o „scădere a răspunsului la anticorpi”, a explicat dr. Gregory Poland, directorul Grupului de cercetare a vaccinurilor de la Clinica Mayo din Rochester.

Avertisment pentru toți cei care vor să se vaccineze

Chiar dacă șansele ca răspunsul imun să fie diminuat nu sunt pe deplin studiate, acesta susține că este preferabilă suportarea efectelor secundare ale vaccinului, comparativ cu o diminuare a efectului generat de vaccin.

„După administrarea vaccinului, dacă cineva dezvoltă simptome pe care vrea să le trateze, este bine, dar niciodată înainte. Acum, aceasta este chiar o recomandare a Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor”, avertizează dr. Gregory Poland.

Conform acestuia, persoanele care iau în mod normal analgezice, precum cei care suferă de migrene, trebuie să își ia medicamentele.

„Luați medicamentul, decât să ajungeți la o migrenă puternică și să mergeți la urgență pentru a primi o terapie mult mai puternică sau mai scumpă”, subliniază Poland.

De asemenea, acesta a menționat că efectele secundare ale vaccinului pot diferi între cele două doze, efectele după a doua doză fiind, de obicei, mai grave.

„Vă spun că după prima doză m-a durut doar puțin brațul. După a doua doză însă, am avut o durere moderată a brațului și am avut patru ore de tremurături, frisoane cu febră.  Am luat un antiinflamator, m-am culcat, m-am trezit a doua zi mult mai bine, iar până după-amiază mi-am revenit total”, explică specialistul american.

Trebuie menționat și că Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite avertizează împotriva administrării de antihistaminice înainte de a primi vaccinul COVID-19, „deoarece ar putea masca debutul sau dezvoltarea reacțiilor alergice”, conform informațiilor transmise de dr. Gregory Poland.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea