Noua ofensivă de PR a comuniștilor chinezi în Europa. Prima țintă: Italia

Prima ofensivă de PR a eșuat lamentabil, cu țări europene nemulțumite de calitatea materialelor de protecție chinezești și de propaganda anti-occidentală a PCC. În prezent, ministrul de Externe chinez, Wang Yi, face un turneu în Europa: Italia, Olanda, Franța, Germania și Norvegia, încercând să îmbunătățească imaginea deteriorată a Chinei prin rețeta tradițională – semnarea de acorduri comerciale, memorandumuri, promisiuni de bani mulți.

Prima ”beneficiară” a investițiilor chineze, care nu vin niciodată fără un preț, este chiar Italia, țara care a fost cea mai afectată de coronavirus la începutul epidemiei, după China. Potrivit ministrului italian de Externe, Luigi Di Maio, au fost semnate două acorduri pentru realizarea de tranzacţii cu compania italiană din sectorul gazelor naturale Snam şi exportul de produse alimentare italiene către China.

Evident șeful diplomației chineze nu și-a asumat nicio responsabilitate pentru răspândirea coronavirusului, ci a pus deteriorarea relației UE-China pe seama ”provocărilor şi prejudiciilor cauzate de forţe externe”, o aluzie clară la SUA, care au confruntat direct regimul comunist și au cerut tragerea sa la răspundere pentru (in)acțiunile sale și lipsa de transparență la începutul declanșării epidemiei.

Italia se pare că nu a învățat nimic din ce au pățit alte state care au beneficiat de integrarea în proiectul faraonic Belt and Road sau Noul Drum al Mătăsii. În martie 2019, a fost prima țară din G7 care s-a alăturat acestuia, în speranța că va deveni un hub pentru comerțul chinezesc, făcând legătura prin porturile sale și pe calea ferată cu Europa Centrală și de Est.

Riscul major este ca Italia, alături de Grecia una dintre țările din zona euro cu cea mai mare datorie publică, să se înglodeze și mai tare în datorii, așa cum s-a întâmplat cu alte țări mai mici. Guvernul de la Roma format din populiștii de la Mișcarea de 5 stele și Partidul Democrat de stânga pare dispus să se lase vrăjit de mirajul banilor chinezești, și pe fondul unor dispute cu alte state europene privind migrația și economia și a depărtării de SUA.

Aderarea Italiei la Noul Drum al Mătăsii subminează însă chiar politica externă și statutul de actor global al UE, care a declarat China un ”rival sistemic”. Este de așteptat ca PCC să încerce să profite de îndatorarea Italiei ca pârghie pentru a-și crește influența asupra Europei și pentru a slăbi UE.

Așa cum am mai scris aici, americanii și europenii trebuie să găsească o strategie comună de contracarare a Chinei, care să îmbine stimulente pozitive și negative, sticks and carrots, pentru că până la urmă problemele sunt aceleași și atunci și acțiunile ar trebui să fie coordonate. Și pe americani, și pe germani de exemplu îi afectează spionajul industrial chinez, furtul de know-how și tehnologie, încălcarea dreptului de proprietate intelectuală, concurența neloială, restricțiile la accesul companiilor lor pe piața chineză, valul de fake news-uri și dezinformări în legătură cu modul în care autoritățile au gestionat criza de coronavirus, experimentele iresponsabile pe coronavirusuri în laboratoarele din Wuhan. Unitatea euroatlantică în fața unei Chine tot mai agresive este esențială pentru că PCC încearcă acum să-și propage modelul autoritarist la nivel global ca unul de succes, care trebuie să fie îmbrățișat de alte țări.

China trebuie să fie determinată să joace corect, să respecte regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, să semneze un acord de protejare a investiţiilor occidentale. Orice înțelegeri economice, comerciale și politice unilaterale cu Beijingul nu sunt nici în interesul Italiei, nici al UE, pentru că pe termen lung ”investițiile” chineze au un preț mult mai mare decât beneficiile de moment.