Obligaţiunile cu randamente ridicate vor fi emise pentru prima dată de Nokia Siemens Networks şi vor testa apetitul investitorilor pentru producătorul de echipamente de telecomunicaţii, înaintea unei posibile listări a companiei.

Nokia Siemens Networks, afectată de concurenţa rivalelor Huawei şi ZTE, s-a redresat datorită reducerii costurilor şi majorării vânzărilor. Analiştii apreciază că NSN pare acum atractivă pentru investitorii publici şi fondurile cu capital de risc, care ar putea fi interesaţi de obligaţiunile companiei.

Redresarea Nokia Siemens Networks vine ca urmare a planului de a renunţa la 17.000 de angajaţi pe plan mondial, pentru reducerea costurilor cu 1 miliard de euro (1,35 miliarde de dolari). Nokia Siemens avea anul trecut aproximativ 74.000 de angajaţi.

Nokia Siemens încearcă să renunţe la activele mai puţin importante, pentru a-şi îmbunătăţi situaţia lichidităţilor şi pentru a-şi recâştiga cota de piaţă, pierdută în faţa rivalelor Apple şi Samsung.

Nokia Siemens Networks este lider mondial în furnizarea de servicii pentru industria de telecomunicaţii. Concentrându-se pe inovaţie şi dezvoltare durabilă, compania oferă un portofoliu complet de tehnologie de reţele mobile, fixe şi mixte, precum şi servicii profesionale care includ consultanţă şi integrarea sistemelor, implementare, mentenanţă şi servicii de operare de reţele.

Nokia Siemens Networks este una dintre cele mai mari companii din lume care furnizează servicii hardware, software şi profesionale pentru telecomunicaţii. Compania îşi are sediul în Espoo, Finlanda, şi îşi desfăşoară activitatea în 150 de ţări.
Sursa: Agerpres