Peter Szijjarto, replici dure la adresa președintelui Zelenski

Șeful diplomației ungare a făcut afirmația, duminică, ea fiind un răspuns la o declarație a președintelui ucrainean – Zelenski a spus că „comportamentul Ungariei, ca stat membru NATO, nu este adecvat”.

Legat de acest aspect, Peter Szijjarto a scris: „Din fericire, nu el este cel care trebuie să decidă”, conform hirado.hu.

Politicianul ungar a mai spus că „ungurii deja au plătit un preț extrem de mare din cauza războiului din Ucraina”.

Szijjarto a adăugat și că dacă această declaraţie înseamnă că preşedintele ucrainean le mulţumeşte respectuos ungurilor pentru faptul că „i-au lăsat să intre şi au avut grijă de peste un milion de refugiaţi din Ucraina” şi le mulţumeşte respectuos pentru că „au trimis continuu ajutoare”, atunci răspunsul este: „Cu plăcere, sunt bineveniţi şi pot conta pe noi în viitor”, a scris Szijjártó pe pagina sa de Facebook.

Oficialii ungari păstrează relații bune cu regimul de la Kremlin

Propaganda Kremlinului a fost susținută de Peter Szijjarto, precum și de alți oficiali ungari. Ungaria păstrează relații tensionate cu Ucraina, mai ales în condițiile în care oficiali ungari păstrează relații bune cu regimul criminal de la Kremlin și vizitează des Moscova pentru discuții cu Lavrov sau cu dictatorul rus. Oficialii ungari, inclusiv Szijjarto, au făcut deseori afirmații în sprijinul propagandei Kremlinului.

La începutul lunii martie, șeful diplomației de la Budapesta acuza UE că a „căzut într-o psihoză a războiului” și că „există o competiție între cine va furniza mai multe arme Ucrainei”. Ungaria este una dintre țările care au refuzat să ofere ajutoare guvernului de la Kiev pentru a-l ajuta să lupte cu invadatorii ruși.

Viktor Orban a vorbit inclusiv de un „război indirect” al Europei împotriva Rusiei, reluând una dintre cele mai trâmbițate teze ale propagandei Kremlinului care susține că poartă „un război existențial împotriva Occidentului”.

Ungurii au bătut palma cu Vladimir Putin

Cu aproape o lună în urmă, ungurii au bătut palma cu Putin. Șeful diplomației ungare a făcut anunțul în timpul unei vizite oficiale la Moscova. Peter Szijjarto a vorbit despre mai multe acorduri cu Rusia, care vizează gazele naturale și centrala nucleară de la Paks.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anunţat, în timpul unei vizite oficiale la Moscova, un acord al Ungariei cu compania rusă Rosatom pentru revizuirea contractului de extindere a centralei nucleare de la Paks, precum şi o înţelegere cu Gazprom asupra unei suplimentări a volumului de gaz rusesc pentru Ungaria, care să fie livrat dacă această ţară va avea nevoie, relatează agenţiile MTI şi EFE.

Szijjarto nu a dat detalii despre revizuirea acordului privind centrala de la Paks, menţionând doar că cele două părţi au trebuit „să găsească un cadru legal pentru a putea construi” noi reactoare acolo şi amendamentele convenite vor fi prezentate spre aprobare Comisiei Europene.

Situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, centrala nucleară de la Paks a fost construită în anii ’80 de sovietici şi furnizează aproape 40% din necesarul de electricitate al Ungariei. În luna decembrie 2014, Rusia şi Ungaria au semnat contractul pentru construcţia a două noi unităţi la centrala de la Paks, fiecare cu o capacitate de 1,2 Gigawaţi, pentru acest proiect Rusia acordând Ungariei un împrumut de 10 miliarde de euro. Conform calendarului iniţial, construcţia urma să înceapă în 2018 pentru ca prima unitate să fie finalizată în 2025, dar proiectul se află în întârziere.