Nicușor Dan: Lucrările la planşeul de la Piața Unirii nu vor începe înainte de 2025. Metroul nu va fi afectat

Nicușor Dan: Lucrările la planşeul de la Piața Unirii nu vor începe înainte de 2025. Metroul nu va fi afectat

Sursă: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Publicat de Cătălin Sandu la 27 iunie 2023, 08:36

Reparația planșeului de la Piața Unirii nu va începe înainte de 2025, a declarat primarul general Nicușor Dan. Potrivit edilului Capitalei, deocamdată nu se ştie cât de afectată va fi Piaţa Unirii de lucrările de reparaţii, iar asta se va stabili abia peste câteva luni.

Lucrările de reparaţii la planşeul din Piaţa Unirii nu vor începe înainte de 2025, a anunțat, luni, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. „Lucrările efective nu vor începe mai devreme de 2025”, a spus primarul general.

El a menţionat că marţi, la sediul Primăriei Capitalei, va avea loc o întâlnire a specialiştilor, dar şi a reprezentanţilor PMB, ai Primăriei Sectorului 4 şi ai Apelor Române, pentru a discuta despre coordonarea lucrărilor.

Se face o expertiză

Pe de altă parte, primarul general a subliniat că deocamdată nu se ştie cât de afectată va fi Piaţa Unirii de lucrările de reparaţii. Acest aspect va fi stabilit abia peste câteva luni, atunci când se va cunoaşte cum vor fi realizate lucrările de reparaţii.

„Planşeul este acea bucată de construcţie care este deasupra Dâmboviţei şi peste care este o parte din Piaţa Unirii şi pasajul rutier. Acest planşeu este într-o stare proastă.

În momentul acesta se face o expertiză. E clar că trebuie intervenit. Există două variante: fie se poate consolida de sus în jos, caz în care nu trebuie să facem nimic la suprafaţă; fie trebuie să săpăm tot, ca să punem planşeul din nou”, a spus edilul la Digi24.

Metroul nu va fi afectat

Lucrul cel mai îmbucurător este că în timpul lucrărilor, metroul va putea circula normal. „Acest planşeu este lângă linia de metrou 1. Deci nu se pune problema ca metroul, chiar în a doua variantă, în care se sapă, să nu funcţioneze. Iar linia 3 de metrou trece pe dedesubt.

Nu se pune problema de afectare a metroului. În schimb, în varianta a doua se pune problema de o afectare a circulaţiei rutiere la suprafaţă. În ipoteza în care vom merge pe această soluţie, trebuie să avem o soluţie inteligentă pentru un an şi jumătate – doi, cât vor dura lucrările”, a precizat Nicuşor Dan.

El a menţionat că a fost contractat un studiu de fezabilitate pentru a prelungi liniile de tramvai care au fost „în mod artificial” întrerupte, atunci când s-au realizat lucrările pentru centrul civic şi Bulevardul Unirii.

„Sunt tramvaie, de exemplu 32 care se opreşte la Mitropolie, sunt alte tramvaie care se opresc la Piaţa Sfântul Gheorghe. Ce vrem noi să facem este să le unim prin Piaţa Unirii, în aşa fel încât să avem nişte diagonale, prin centrul oraşului”, a spus edilul.

Informații articol
Despre autor
Cătălin Sandu

Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.