Nicușor Dan spune că este posibil să avem premier până la finalul săptămânii

Președintele Nicușor Dan a declarat duminică, în cadrul Galei „Retragerea unei legende”, dedicată Cristinei Neagu, că nu exclude posibilitatea ca România să aibă un nou prim-ministru până la sfârșitul săptămânii viitoare. Întrebat dacă un guvern ar putea fi format în acest interval, acesta a răspuns: „E o posibilitate.”

Declarația vine într-un context politic marcat de negocieri intense. Potrivit președintelui, consultările între partide vor continua pe tot parcursul săptămânii viitoare.

„O să fie o discuţie simultană cu discuţia pe celelelate capitole de program care urmează să fie finalizate luni. O să fie o lungă discuţie, luni după-amiază, pe tot pachetul”, a precizat Nicușor Dan, făcând referire la programul economic, unul dintre punctele centrale ale agendei de guvernare.

Referitor la disponibilitatea partidelor de a-și asuma guvernarea, în ciuda dificultăților economice și a posibilelor măsuri impopulare, președintele a transmis un mesaj optimist.

„Nu, dimpotrivă, eu sunt foarte fericit că toate partidele cu care suntem în discuţii vor să intre la guvernare”, a spus Nicușor Dan.

Nicusor Dan
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Valeriu Stoica: PSD l-ar putea accepta pe Ilie Bolojan ca premier

Pe fondul negocierilor, tot mai multe voci din spațiul public susțin că Ilie Bolojan ar putea fi numele de consens pentru funcția de prim-ministru. Fostul ministru al Justiției și președinte al PNL, Valeriu Stoica, a afirmat că PSD ar fi dispus să accepte această variantă, însă nu fără costuri politice semnificative.

„Probabil că vor accepta până la urmă să fie prim-ministru Ilie Bolojan, dar prețul pe care îl vor cere pentru această concesie va fi foarte mare, în sensul că vor dori să aibă poziții foarte importante și în zona economică, și în zona, să spunem așa, de construcție a statului”, a declarat acesta la emisiunea „În fața ta” difuzată de Digi 24.

Totodată, acesta a avertizat că, în cazul în care PSD ar opta pentru opoziție, riscul de marginalizare politică ar fi real. „Nu și-ar semna certificatul de deces politic, dar și-ar asuma riscul de a deveni un partid minor”, a explicat el, avertizând că stilul combativ al AUR ar putea atrage o parte importantă din electoratul social-democrat.

În acest context fluid, cu mize mari și echilibru fragil între forțele politice, următoarele zile ar putea fi decisive pentru conturarea unei noi arhitecturi guvernamentale. Rămâne de văzut dacă „posibilitatea” evocată de președinte se va concretiza într-un nou guvern funcțional până la finalul săptămânii viitoare.