Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că, de săptămâna viitoare, va fi înfiinţat un comitet interministerial care se va ocupa de efectele schimbărilor climatice în agricultură şi de efectele pe care le produce seceta pedologică în acest domeniu.

Tema efectelor schimbărilor climatice în agricultură, pe masa Guvernului

„Am avut o discuţie cu domnul ministru Daea, miercuri în şedinţa de Guvern, şi, după ce am analizat, am luat decizia ca începând de săptămâna viitoare să înfiinţăm un comitet interministerial care se va ocupa de tot ceea ce înseamnă efectele şi impactul în agricultură al schimbărilor climatice şi, aşa cum am scos în evidenţă, efectele pe care le produce seceta pedologică”, a declarat premierul, vineri, la începutul şedinţei de Guvern.

El a adăugat că din acest comitet interministerial vor face parte: Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Ministerul Antreprenoriatului.

„În felul acesta dorim ca, pe de o parte, să identificăm măsurile pe care putem să le luăm, atât din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, cât şi din fonduri europene, pentru dezvoltarea sistemelor de irigaţii, pentru sprijinul fermierilor care sunt afectaţi de efectele secetei şi dezvoltarea capacităţilor de producţie în industria agroalimentară, aşa cum am discutat, astfel încât să putem să dezvoltăm capacităţi de producţie care să asigure valoare adăugată mai mare”, a afirmat premierul.

Cel puțin zece județe afectate serios de secetă

Pe de altă parte, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat joi că România va avea asigurată în acest an cantitatea de grâu necesară consumul intern, chiar dacă producţiile ar putea fi mai mici faţă de anul trecut din cauza secetei.

Acesta a precizat că judeţul Vrancea este cel mai distrus din cauza secetei, urmat de Galaţi şi Buzău, dintre cele 10 judeţe pe care le-a văzut imediat după ce a preluat portofoliul Agriculturii, iar situaţiile sunt diferite de la o zonă la alta.

„Este un mozaic de situaţii la distanţe foarte mici şi aceasta din varii motive: structura şi textura solului, care este diferită de la o parcela la alta, au ajuns cantităţi diferite de apă, au fost ploi neuniforme (…), de aici diferenţa de vegetaţie de la o parcelă la alta. Din cele 10 judeţe pe care le-am văzut, cel mai distrus, cel afectat este judeţul Vrancea, urmează Galaţi şi apoi Buzău”, a subliniat şeful MADR.

Acesta nu a precizat care este suprafaţa totală afectată până în prezent de secetă, întrucât există riscul ca aceasta să crească. „Ca suprafaţă este greu de spus acum, pentru că această suprafaţă, dacă nu vin fronturi de ploi, şi nu vin din datele pe care le avem, suprafaţa va creşte”, a adăugat Petre Daea.