Nicolae Ciucă așteaptă rezultatele anchetei Corpului de Control

Potrivit unor surse guvernamentale, un funcţionar de la Administraţia Fondului pentru Mediu ar fi poprit în mod ilegal conturile Blue Air. De aceea, Corpul de Control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) pentru a verifica situația conturilor Blue Air. În prezent, Nicolae Ciucă așteaptă rezultatele anchetei.

„Există și astfel de suspiciuni, motiv pentru care Corpul de Control va identifica care au fost adevăratele cauze. Cetățenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului, iar cei care au greșit trebuie să plătească pentru ce au făcut”, a spus, vineri dimineața, premierul României.

La începutul acestei luni, Blue Air a anunțat că din cauza unei situații „neprevăzute”, constând în poprirea tuturor conturilor de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care este obligată să sisteze toate zborurile programate de pe aeroporturile din România, până pe data de 12 septembrie 2022.

„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului român, respectiv președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au condus la distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, la creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății) și la blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”, scria într-un comunicat de presă emis atunci de către Blue Air.

Blue Air se confruntă cu probleme financiare

În prezent, Blue Air se confruntă cu o situație financiară dificilă, după ce a încheiat anul 2020 cu afaceri de 537 milioane lei și cu pierderi de peste 403 milioane lei. În plus, numărul său de angajați este în scădere cu aproape 30%, conform ultimelor date publicate de platforma online Confidas. Potrivit economedia.ro, pentru 2021 nu sunt date disponibile, iar compania aeriană a refuzat să le pună la dispoziția presei.

Menționăm faptul că Blue Air a fost sancționată, recent, cu o amendă de 2 milioane euro de către Protecția Consumatorilor pentru că a anulat aproape 200.000 de rezervări între 30.04.2021 și 30.04.2022. Blue Air a transmis deja că va ataca în instanță amenda primită de la ANPC, susținând ferm că a fost amendată chiar dacă nu este compania aeriană cu cele mai multe zboruri anulate.

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat, ulterior, că Blue Air se pregăteşte să iasă de pe piaţa locală şi că tergiversează primirea procesului verbal privind amenda aplicată și obligaţia legală de a da consumatorilor banii înapoi. Totuși, Cristian Rada, acționar principal și CEO Blue Air, a infirmat această variantă.