Conform unor informaţii publicate de ziarul menţionat, autorităţile germane ar fi "ajustat" în sens pozitiv raportul privind nivelul sărăciei şi al bogăţiei în Germania. Adică a ascuns problemele.

 Forma astfel revizuită şi prezentată public diferă substanţial faţă de documentul preliminar din luna septembrie, scrie ziarul menţionat. De pildă, pasajul în care se spunea că "averile sunt foarte inegal distribuite în societatea germană" a dispărut în totalitate din documentul final. Aceeaşi soartă a avut-o şi referirea la "evoluţia salariilor". În varianta iniţială a documentului se spunea că "salariile mari au cunoscut o evoluţie pozitivă", şi că "în ultimii zece ani, în termeni reali, salariile mici au scăzut".

Şi alte concluzii incluse în textul iniţial, prezentat în septembrie, au fost scoase din raportul final. Falia creată între cei cu venituri mari şi cei cu salarii mici a crescut, ceea ce face ca "sentimentul dreptăţii în rândul populaţiei să scadă". Acest lucru, se mai putea citi în varianta iniţială a documentului, "ameninţă unitatea societăţii germane", scrie Deutsche Welle.

În versiunea noua, concluzia de mai sus sună astfel: Salariile reale aflate în scădere "sunt expresia îmbunătăţirilor structurale aduse pieţei muncii, dat fiind că între 2007 şi 2011 în zona veniturilor scăzute au apărut locuri de muncă cu normă întreagă, ceea ce a diminuat şi şomajul".

"Süddeutsche Zeitung" scrie însă că iniţial se putea citi negru pe alb că "unii oameni care au serviciu cu normă întreagă au un salariu care nu le acoperă costurile necesare existenţei" sau că "în 2010, peste 4 milioane de oameni lucrau în Germania pentru un salariu de sub 7 euro pe oră". Ambele afirmaţii au fost scoase din raportul oficial.

Documentul privind evoluţia sărăciei şi a bogăţiei în Germania, întocmit o dată la patru ani de Ministerul Federal al Muncii, a fost trimis în luna septembrie către celelalte resorturi. După prezentarea primei versiuni a documentului, ministrul economiei, Philipp Rösler, a declarat că aceasta nu reflectă "părerea guvernului german".

Asociaţia Sindicală din Germania a criticat fără echivoc modificările aduse de guvern raportului. Annelie Buntenbach, reprezentanta asociaţiei, i-a acuzat pe oficialii de la Berlin că au "diluat, ascuns şi înfrumuseţat" raportul final.
La rândul ei, Monika Heinold, ministrul finanţelor din landul Schleswig-Holstein, a criticat abordarea autorităţilor. "Dacă guvernulului i se pare normal să nege distribuţia inegală a bogăţiei în Germania, acest guvern nu mai este chiar normal". Heinold a acuzat de asemenea guvernul federal că are "o relaţie defectuoasă cu realitatea".

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii din Germania a admis că au existat propuneri de modificare a textului iniţial al documentului, lucru pe care l-a catalogat însă drept "absolut normal în cadrul unei coaliţii". Cabinetul de la Berlin urmează să aprobe raportul final înainte de 2013.

Sursa: Deutsche Welle