„Vom avea creșteri și în următoarele zile, efectele restricțiilor de acum două zile ar trebui să își facă efectele în următoarele două – trei săptămâni, dar ține foarte mult de fiecare dintre noi”, a spus Nelu Tătaru, după o vizită în judeţul Iaşi la deschiderea spitalului mobil din Leţcani.

Numărul mare de cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore

De asemenea, Nelu Tătaru a vorbit și despre numărul mare de cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore.

„După cum se poate vedea, sunt aceleași județe și municipiul București în care avem o creștere a transmiterii în comunitate. Vom avea o creștere progresivă și în următoarele zile. Măsurile luate ar trebui să-și facă efectul în două sau trei săptămâni”, a explicat acesta.

Coronavirus în România, 16 octombrie

Cei de la Grupul de Comunicare Strategică au făcut public chiar acum numărul persoanelor găsite infectate în ultimele 24 de ore. Medicii sunt la capătul puterilor. Nu mai fac față. La Terapie Intensivă, locurile sunt ocupate aproape în totalitate.

De asemenea, a crecut îngrijorător și numărul deceselor în rândul persoanelor infectate cu COVID-19.

Până astăzi, 16 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 172.516 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).  127.076 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.026 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 742 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.  Până astăzi, 5.749 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 15.10.2020 (10:00) – 16.10.2020 (10:00) au fost raportate 75 de decese (43 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea