Omul de afaceri Robert Negoiţă a înstrăinat în timpul controlului ANAF apartamente, terenuri şi locuri de parcare în valoare de 66,57 milioane lei către fratele şi tatăl său, astfel că Fiscul nu a putut dispune măsuri asiguratorii şi pentru aceste bunuri, au declarat surse din ANAF, citate de Mediafax.

Potrivit datelor Registrului Comerţului, deputatul PSD a înfiinţat împreună cu fratele său, Ionuţ, în data de 30 aprilie 2009, firma Domus Stil Construct SRL, Robert Negoiţă având o participaţie iniţială de 65%. Capitalul social al firmei la momentul înregistrării a fost de 200 de lei, 35% din părţile sociale fiind în proprietatea lui Ionuţ Negoiţă.

Pe 10 iulie, Robert Negoiţă a majorat, prin aport în natură, capitalul social al firmei cu 37,13 milioane de lei, participaţia sa urcând la 99,99%. Ulterior, în data de 19 august 2009, el a majorat capitalul social al Domus Stil Construct la 66,57 milioane de lei, au afirmat sursele citate.

Pe 2 octombrie, dată la care figurează ultima modificare înregistrată la Registrul Comerţului referitoare la Domus Stil Construct, Robert Negoiţă a ieşit din acţionariatul firmei, iar tatăl său, Ilie Negoiţă, a intrat ca asociat nou, cu un aport în natură în valoare de 43,27 milioane de lei (65% din părţile sociale). În acelaşi timp, fratele său, Ionuţ Negoiţă, a preluat 35% din părţile sociale, cu o valoare de 23,30 milioane de lei, reprezentând de asemenea aport în natură. Capitalul social al Domus Stil Construct a rămas nemodificat, la 66,57 milioane de lei, în urma operaţiunii prin care Robert Negoiţă a ieşit din acţionariat.

Imobile transferate pe numele tatălui şi al fratelui

Potrivit surselor din ANAF, modificarea a fost realizată, cel mai probabil, printr-o cesiune de părţi sociale, în urma căreia Robert Negoiţă a transferat bunuri imobiliare către fratele şi tatăl său.

ANAF a început pe 24 septembrie un control privind tranzacţiile din sectorul imobiliar realizate de Robert Negoiţă în perioada 2006-2008, pentru a verifica dacă trebuie plătită TVA la aceste operaţiuni.

În urma verificărilor, ANAF consideră că Negoiţă datorează bugetului de stat suma de 120 milioane de lei (aproximativ 28 milioane de euro), reprezentând TVA aferentă tranzacţiilor imobiliare derulate în perioada 2006-2008 şi penalităţi. Din totalul obligaţiilor la buget calculate de ANAF, 76,86 milioane de lei sunt TVA, la care se adaugă penalităţi acumulate de 43,75 milioane de lei.

Pe 16 octombrie, instituţia a dispus măsuri asiguratorii pe bunurile care figurează în declaraţia de avere depusă de către deputat. Sursele din ANAF au precizat că Robert Negoiţă s-a înregistrat la 1 iulie 2009 ca plătitor de TVA.

A rămas cu proprietăţi de 100 mil. euro

„ANAF, care este instrumentul lui Băsescu, îi face treaba. Este adevărat că am ieşit din acţionariatul firmei, dar de ce se bagă ANAF? Este adevărat că am transferat o parte din patrimoniu pe numele fratelui şi al tatălui meu, dar am făcut acest lucru pentru că am intrat în politică. Am făcut aceste modificări înainte de controlul lor şi nu-i priveşte pe ei”, a spus Negoiţă.

El a adăugat că ANAF „uită” să spună că a rămas, totuşi, cu multe proprietăţi pe numele lui, pe care le evaluează la circa 100 de milioane de euro.

„Am rămas cu o avere de circa 100 de milioane de euro. Am pe numele meu peste 300 de apartamente şi peste 30 de hectare de teren la Pipera şi Popeşti-Leordeni. Ar avea de unde să mă execute, dar Băsescu a vrut să-mi pună sechestru pe toată averea. Ei, ghinion! Nu se poate! Oricum pleacă acasă peste o lună, la casa din Mihăileanu”, a afirmat Negoiţă.

SURSA: Mediafax