Partidele politice au început negocierile pentru susţinerea unuia dintre cei doi candidaţi rămaşi în cursă. Voturile PNL sunt cele mai curtate.

Primul ieşit la declaraţii pe această temă a fost liderul PNL Crin Antonescu, plasat pe locul trei la alegerile prezidenţiale. El a spus că este exclusă orice colaborare între el şi preşedintele Traian Băsescu şi că, de asemenea, exlude o susţinere a acestuia în turul II al alegerilor.

Liderul PNL a spus că, în opinia sa, Traian Băsescu nu este un candidat de dreapta. Antonescu a precizat că nu a avut niciun fel de discuţii cu Băsescu, deşi propuneri au existat.
Antonescu a precizat că “îşi va pune obrazul” să cheme oamenii la vot şi să le facă recomandări cu cine să voteze dacă va exista un proiect comun, pe care l-a numit „proiectul Johannis”.

„Dacă există un proiect comun, în care eu să-i pot chema pe aceşti oameni, un proiect pentru care eu să pot să-mi pun obrazul şi să-i chem pe aceşti oameni la vot, o voi face, dacă nu, nu. Este vorba de proiectul Johannis, proiectul Johannis însemnând nu doar ca cetăţeanul Johannis să fie prim-ministru al României şi gata, proiectul Johannis înseamnă un alt mod de a guverna şi de a face politică, un Guvern politic condus de un independent, dar alcătuit pe alte criterii pe care le-am relatat”, a spus Antonescu.

Geoană vrea acord politic pentru “o majoritate social-liberală”

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, este de accord cu propunerea de susţinerea a lui Klaus Johannis.
„Dl. Johannis este perfect pregătit pentru această funcţie de prim-ministru. Am vorbit cu el în această dimineaţă , este plecat din ţară, vom avea o nouă discuţie”, a spus Geoană, precizând că este convins „că acest contact” între PSD şi PNL, în vederea unei guvernări comune se va face „foarte rapid”, existând deja obiective comune.

Geoană vrea să propună lui Crin Antonescu şi PNL încheierea unui acord politic pentru constituirea unei majorităţi parlamentare după 6 decembrie, care să instaleze un Guvern condus de Klaus Johannis.
“Suntem dispuşi şi interesaţi să creăm în aceste zile, cu partenerii liberali, un acord politic care să permită conturarea unei majorităţi după 6 decembrie. Sunt absolut de acord că nu este momentul acum (să ne gândim la împărţirea de funcţii, n.r.), şi vreau să asigur pe toţi românii, că nu voi fi un preşedinte care să stea şi să contempleze modul în care se fac Guverne aşa cum s-au făcut din păcate de prea mult timp în România”, a declarat Geoană.  

Liderul PSD a precizat că preferinţa sa şi a social-democraţilor “este pentru o majoritate social-liberală”. “Din punctul nostru de vedere această majoritate creată în jurul domnului Klaus Johannis are toate şansele şi se poate concretiza într-un proiect de majoritate cu Johannis prim-ministru după 6 decembrie. Acest lucru va perimite României ca imediat după consumarea turului doi de alegeri prezidenţiale să putem să ne aplecăm către problemele cu adevărat importante pentru români, lupta împotriva crizei, recâştigarea credibiltăţii noastre internaţionale, investiţia masivă în agricultură, industrie şi creare de locuri de muncă”, a mai spus Geoană.

Emil Boc: declaraţiile liderilor sunt una, voturile românilor sunt alta

Preşedintele PDL, Emil Boc a afirmat luni, comentând anunţul lui Crin Antonescu că nu-l va susţine pe Traian Băsescu în turul doi, că politicienii ar trebuie să ţină seama de rezultatele de la urne înainte de a face recomandări electoratului.

„Declaraţiile liderilor sunt una, voturile românilor sunt alta, şi asta s-a demonstrat de foarte multe ori, dar viaţa merge înainte şi mai discutăm”, a spus Boc.

El a mai arătat că discuţiile cu celelalte partide vor continua adăugând că “niciodată nu se opresc negocierile în politică”. “Voturile românilor reprezintă  adevărata realitate şi ei decid soarta preşedintelui şi soarta acestei ţări pe următorii cinci ani. Românii au dat un vot majoritar pentru centru-dreapta. Cred că politicienii trebuie să aibă înţelepciunea să recepteze ce au votat românii şi să procedeze în consecinţă. Cel mai bun test îl reprezintă votul din 6 decembrie”, mai spus Boc.

Te-ar putea interesa și: