Avertisment extrem de dur lansat marți de celebrul medic psihiatru Gabriel Diaconu cu privire la posibilele efecte ale epidemiei de coronavirus.

Diaconu se declară consternat de mulțimea de ”idioți savanți” care își dau cu părerea în privința coronavirusului, în loc să facă ceva concret pentru a sprijini autoritățile în încercările de o stopa răspândirea virusului ucigaș.

”Se compară mere cu pere”

”Văd zilele acestea nefiresc de mulți idioți savanți.

Unii compară mere cu pere, respectiv Covid-19 cu gripa. Are rost să numeri morții fiecăreia, pentru morți? Nu.

Alții deplâng starea de alertă. E preferabil miserupismul cu barbă sau cioc? Nu”, a scris medicul pe Facebook.

”Mai văd oameni care ocupă funcții publice, sau profesori universitari, dar și medici (?) care caută nodul din statistică. Sa o repetăm rar: majoritatea bolnavilor de Covid-19 care trăiesc sunt cauza bolnavilor care mor. Simplu. Unii mor de boală, alții mor când nu mai poți să îi ajuți medical.

”Sprijiniți sistemul medical”

Se mai găsesc aceia care tot dau ghionturi sistemului medical, că e vai mama lui. Este. Și? Pe acest principiu armata românâ în primul război mondial trebuia sa stea acasă, pe motiv de dotări slabe. Sprijiniți sistemul medical, și așa îi dăm o șansă în plus”, a adăugat el.

”Alți savanți ceartă bălos guvernul și miniștrii. Numai în locul lor să nu fii. Nu uitați că ei sunt tot ce-a putut da România la vot.

Șansele sunt că cei ce croncăne acum, niște luni în urmă propuneau să stai acasă, că n-ai pe cine vota.

”Corul bocitoarelor”

Finalmente, ai corul bocitoarelor care gândesc deja pomana, și coliva. Foarte bine, țineți-vă mintea ocupată, trebuie să facă cineva și colivă”, a scris Gabriel Diaconu.

”Dar între timp sunt ceilalți care se luptă pentru o șansă în plus.

România are în fiecare an 70 de mii de decese prevenibile medical. Cifra, dacă nu facem nimic, s-ar putea dubla, sau tripla. Și n-o să mai fie nici măcar gropari, darămite savanți, darămite popi să facă slujba”, avertizează el, în concluzie.