Moscova a revenit iar cu cerința ca Kievul să capituleze şi ”să se recunoască noile realităţi teritoriale”. Solicitările au fost exprimate la două zile de la reuniunea de la Jeddah privind Ucraina.

Moscova cere ”să se recunoască noile realităţi teritoriale” şi subliniază că numai ”capitularea” Kievului va pune capăt ofensivei ruse în Ucraina, la două zile după o reuniune privind Războiul din Ucraina în Arabia Saudită, care nu a permis niciun progres în vederea unei soluţii, relatează AFP.

”Suntem convinşi că o rezolvare cu adevărat globală, de durată şi echilibrată este posibilă doar dacă regimul de la Kiev pune capăt ostilităţilor şi atentatelor teroriste”, subliniază într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Rusia vrea recunoașterea noilor realităţi teritoriale

”Noile realităţi teritoriale (din estul şi sudul Ucrainei) trebuie să fie recunoscute. Demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei (…) trebuie să fie asigurate”, cere Zaharova.

Ministrul rus de Externe a mai solicitat și  ”confirmarea” ”fundamentelor originare ale suveranităţii Ucrainei: statutul său neutru, nealiniat şi nenuclear”.

Aceste cereri – formulate de către Moscova la momentul lansării invaziei, în februarie 2022 – au fost respinse de către Kiev.

O soluţionare paşnică este imposibilă

Declarațiile Mariei Zaharova vin la două zile după ce Arabia Saudită a găzduit, la Jeddah, o reuniune pe tema Ucrainei. La acest eveniment au luat parte delegaţii din Occident şi reprezentanţi ai puterilor emergente, aliate Rusiei. Moscova nu a fost, însă, prezentă la reuniune.

Discuţiile lungi între delegaţiile prezente nu au condus la vreun progres în soluţionarea acestui conflict. De altfel, la finalul reuniunii nu a fost emisă nicio ”declaraţie comună”.

Cu toate acestea, Maria Zaharova a apreciat mult medierea ”prietenilor noştri din ţări din Sud”. Ea a spus, însă, că ”o soluţionare paşnică este imposibilă în baza Planului de pace în zece puncte” avansat de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Niciunul dintre cele zece puncte nu vizează găsirea unei soluţii negociate

”Niciunul dintre cele zece puncte ale sale nu vizează găsirea unei soluţii negociate şi diplomatice a crizei, iar toate sunt un ultimatum smintit adresat Rusiei care vizează să prelungească ostilităţile”, denunţă purtătoarea de cuvânt.

Arabia Saudită – apropiată atât Rusiei, cât şi Statelor Unite – caută să-şi consolideze influenţa pe scena internaţională. La jumătatea lui mai, Volodimir Zelenski a efectuat o vizită surpriză la Jeddah, la un summit al Ligii Arabe. El i-a mulţumit atunci prinţului moştenitor Mohammed bin Salman pentru ”susţinerea sa faţă de integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei”.