Moody’s a retrogradat mai multe companii și bănci italiene, printre care și UniCredit
Agenţia americană de rating Moody’s Investors Service a retrogradat miercuri cu una până la trei trepte nota principalelor grupuri industriale şi bancare din Italia, la o zi după scăderea cu trei trepte a ratingului de ţară, transmite AFP.
Moody’s a revizuit în scădere cu o treaptă, până la ”A1”, ratingul companiilor Eni (petrol) şi Enel (electricitate) – până la ”A3” de la ”A2”.
De asemenea, calificativul companiei Poste Italiane (curierat) a fost redus cu trei trepte, la ”A2”, iar ratingul companiei Terna (transport de electricitate) a scăzut cu o treaptă, până la ”A3”.
Finmeccanica (tehnologie) a fost retrogradată cu două trepte, până la ”Baa2”. Principalele două bănci private din ţară, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, au fost retrogradate cu două trepte, până la ”A2”.
Ar putea urma noi scăderi
Aproape toate aceste note sunt însoţite de o perspectivă negativă, fapt ce implică posibilitatea ca, pe termen mediu, Moody’s să le reducă din nou.
Asiguratorul Generali a rămas cu nota neschimbată (A1), dar perspectiva a fost revizuită la negativă.
Agenţia americană de rating Moody’s a anunţat marţi că retrogradează la A2 nota obligaţiunilor de stat italiene, faţă de Aa2 anterior, din cauza riscurilor pentru finanţarea datoriei pe termen lung şi a timidei creşteri economice a Italiei.
O altă agenţie de rating, Standard and Poor’s, a redus nota Italiei (la A faţă de A+), la 19 septembrie, ca urmare a perspectivelor modeste de creştere economică.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




