"În opinia mea şi suspendarea din 2007 şi cea de acum au un singur scop: să se oprească dosarele în justiţie şi politicienii să nu mai fie cercetaţi. Şi a venit foarte rapid pentru că s-au speriat după condamnarea lui Adrian Năstase şi acţionează. La fel a fost şi în 2007. Războiul este de fapt cu justiţia care funcţionează cum funcţionează, dar a început să funcţioneze independent politic. Asta este ţinta lor. Să îşi oprească dosarele să nu ajungă la închisoare", a spus Monica Macovei.

Europarlamentarul consideră România are ‘o clasă politică în foarte mare parte coruptă’ şi este nevoie acum de oameni cinstiţi şi responsabili.

"Eu îmi continui lupta pe care o duc de ani de zile pentru reforma clasei politice. Avem o clasa politică în foarte mare parte coruptă, o clasă politică care trebuie schimbată şi de aceea încă o dată le spun oamenilor: veniţi voi şi ocupaţi locul. Veniţi voi în locul lor şi faceţi politică pentru voi, aşa cum vreţi să fie făcută politica. Vreau să înlocuim hoţii, mincinoşii, incompetenţii din clasa politică cu oameni cinstiţi, cu oameni responsabili, cu oameni care dau socoteală pentru ceea ce fac, cu oameni care ţin la ţara asta, cu oameni care ţin la semenii lor", a declarat Monica Macovei.

Ea consideră că miza suspendării preşedintelui Traian Băsescu este de fapt controlul justiţiei.

"Justiţia trebuie să fie puternică, trebuie să fie corectă, trebuie să trimită la închisoare pe orice politician din orice partid politic. Şi asta este miza care se joacă în aceste zile, ca justiţia să fie călcată în picioare, să nu mai dea soluţii care nu plac politicienilor. Oameni dragi, haideţi lângă noi pentru ca împreună să câştigăm şi să facem ţara aşa cum vrem: cu stat de drept, cu responsabilitate. Intenţionăm să facem o platformă de centru dreapta în care să intre şi asociaţii neguvernamentale, aşa cum este aceasta şi eventual partide de dreapta, care au aceleaşi principii ca şi noi şi să candidăm pe o platformă de centru dreapta pre-electorală la alegerile din toamnă, pentru a avea dreapta unită", a spus europarlamentarul PDL.

Fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu a lansat vineri Initiaţiva Civică de Centru Dreapta (ICCD), văzută ca o alianţă electorală de centru-dreapta, care să unifice partide, asociaţii civice şi simpli cetăţeni şi al cărei scop este să lupte "împotriva unei forţe politice uzurpatoare", şi anume USL.

Printre membrii fondatori se numără Monica Macovei, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu, Cristian Preda, Radu F. Alexandru şi fostul ministru Ionuţ Popescu.
Sursa: Agerpres