Money for nothing

Noi, ca planetă, nu luăm resurse din altă parte şi depindem de felul cum le exploatăm. Iar acum o facem cantitativ.

Dezvoltarea calitativă înseamnă educaţie şi legislaţie economico-socială, care să stimuleze elitele să iasă din spaţiul închis. Şi apare întrebarea: Ştiţi de ce s-au apucat unii să-i cucerească pe alţii? Ca să le ia resursele. Succint spus, în zona euro relaxarea cantitativă (QE) prezintă risc sistemic, fiindcă diluează percepția asupra importanței muncii depuse. Pericolul sistemic e că nimeni nu va avea o viziune reală asupra cantității și calității muncii depuse, iar QE, o măsură discreționară, va perpetua discreționarismul în societate. QE constituie o renunțare la reperele morale, pentru că acesta-i discreționarismul, și în lipsa lor se ajunge la decădere educațională, ceea ce e un atentat la adresa conștiinței. Anihilarea ei va duce într-un termen previzibil la o segrerare între zeii manipulatori și muritorii de rând manipulați. Dar motivul pentru care acest lucru este posibil e că în afara educației nu există valoare. Extinzând problematica la dobânzi și rolul lor de a constitui un obstacol în calea risipei resurselor, când acestea tind spre zero eliberarea discreționară de masă bănească reprezintă o sfidare la adresa educației, deoarece îi încurajează pe cei ce cheltuiesc nesăbuit și nu pe aceia care construiesc planuri. Și în măsura în care nechibzuiții nu-și achită datoriile, ele se socializează cu selecție adversă și hazard moral.

În ceea ce privește legătura dintre relaxarea monetară și cea fiscală, faptul că prima a substituit-o pe cea de-a doua evidențiază că nu există un model de funcționare a societății diferit de regimurile bazate pe robie. Pentru că deși ți se dau niște bani te pomenești mereu că datorezi mai mult, că ești legat de moșie precum iobagul. Iar partea interesantă e că acestea se petrec invocând principii democratice și se plătește din ce în ce mai mult pentru educație. Însă procesul nu se concretizează la nivel social printr-o mai mare libertate, ci printr-o renunțare la drepturi, ceea ce arată o abdicare de la democrație și o alunecare spre sclavagism. Măsurile de reducere a fiscalității nu pot fi înlocuite prin QE, fiindcă degeaba li se pun băncilor bani în brațe pe care să-i atribuie în credite cât timp companiile nu pot face business din cauza mediului de afaceri ostil. Ele nu împrumută bani deoarece condițiile fiscale nu le permit să iasă în câștig. Și aici merită zis că puterea de cheltuire nu poate ține locul celei de cumpărare, dar și că termenul la care se lichidizează economiile prin QE e mai scurt decât cel prin care ar face-o pe seama reducerii taxelor. Mai clar explicat, numai politica fiscală poate împovăra sau despovăra mediul economic, cea monetară doar asigură un preţ pentru transferul de costuri. 

IONUȚ BĂLAN, 
analist economic