“Cât de aproape suntem de finalul erei petrolului? De fapt, aceasta este adevărata întrebare. Evident că planeta respiră altfel în această criză economică, iar asta are o mare legătură cu reducerea la jumătate a consumului de carburanți. Totuși, istoria ultimilor 50 de ani ne arată că aceste crize economice, corelate cauzal sau nu cu cele ale petrolului, au produs mai întâi crize politice, iar abia apoi revoluții tehnologice.

N-ar fi trebuit ca petrolul să fie pensionat până acum de revoluția atomului? N-a fost. De ce? Păi Cernobîl, Fukushima… Energiile alternative cu adevărat curate (alea solare și eoliene, nu bateriile de mașină încărcate de la o termocentrală pe cărbune) sunt probabil la decenii distanță de a putea asigura necesarul energetic al planetei.

Poate da coronavirusul un șut în fund omenirii pentru a ajunge mai repede la ele? Nu sunt sigur, poate că da, dar totul depinde de ricoșeul politic pe care această criză mondială îl va genera. Poate spune cu certitudine cineva dacă bâlbele incredibile ale administrației americane în criza coronavirusului vor duce la realegerea sau la pensionarea unui Donald Trump care crede că încălzirea globală e o farsă? Dar Rusia, va plânge în pumni, la fel cum după 1990 puterea și influența i s-au dus pe apa sâmbetei, privind cum prăbușirea prețului țițeiului o falimentează din nou? Dar China?

Nu este ea în primul rând, responsabilă și de creșterea cererii de petrol și de poluarea implicit generată și de însăși criza coronavirusului? Cum ar putea grăbi investițiile în cercetarea de energii alternative prăbușirea în general a investițiilor, la nivel mondial?,” scrie Moise Guran.