Mircea Badea, realizatorul emisiunii “În gura presei” de pe Antena 3, a fost aproape de a nu mai ajunge la muncă, după ce a fost din nou oprit de poliţişti în trafic.

În stilui caracteristic, Badea a povestit cum a fost tras pe dreapta şi ce anume i-a deranjat pe oamenii legii de această dată: n-a avut nicio legătură cu declaraţia pe propria răspundere, spune realizatorul Antena 3.

“Era să nu ajung la emisiune. M-a oprit poliția. Sare un polițist din mașina lor. I-am dat buletinul, permisul, declarația, adeverința de la Antena 3. Mi-a cerut talonul, eu eram cu mașina lui tata. Arăt talonul. Apoi mi-a cerut asigurarea, pe care nu o găseam.

A fost un adevărat circ. Nu am găsit-o. A venit să îmi dea un avertisment. El a făcut circul ăsta pentru că n-am semnalizat când am oprit. Am tras și eu de volan și am pus frână. M-am oprit când ați sărit din mașină. Tot ce am povestit a fost pe scurt. Mulțumesc poliției din România că îmi confirmă tot ce am zis despre ea, dar absolut tot”, a declarat Mircea Badea.

Realizatorul Antena 3 povesteşte deseori despre întâlnirile cu poliţiştii

Nu este pentru prima oară când realizatorul tv povesteşte cum este tras pe dreapta de poliţişti de la instituirea stării de urgenţă în România. Spre finalul lunii martie, Mircea Badea declara:

“M-a oprit în trafic azi-noapte filtrul. Cinci minute am stat. Discuția a fost superbă, pentru că îți dai seama, a fost frig. A venit unul, săracul, și tremura rău – sper să nu fi răcit. Se apropie de mașină cu masca pe față și eu dau să deschid geamul. Și el: „Nu deschideți geamul! Nu deschideți geamul! Doar puțin cât să ne auzim”, urla el.

L-am deschis puțin. Era săracul speriat și el. „Lipiți documentele de geam”. Îi pun legitimația de serviciu și documentele. Și spune: „Buletin aveți? lipiți-l de geam!” Și spune CNP-ul prin stație. Apoi mi-a spus să aștept, după care că e în regulă.”