"Recunosc, nu sunt schior, dar din câte am umblat şi din câte am aflat de la schiori şi alţi pasionaţi de aceste sporturi de iarnă cu privire la pârtia de la Vidra pot spune de departe că ceea ce am văzut aici este una din cele mai moderne astfel de pârtii din Europa. Mai mult, nu mă aşteptam, la rapiditatea cu care au evoluat lucrările. Din câte am înţeles din discuţiile cu autorităţile judeţene constructorul se află în avans cu luni bune, în ceea ce priveşte amenajarea pârtiei de schi din zonă", a declarat ministrul.

Petrescu a remarcat, totodată, şi lipsa spaţiilor de cazare menţionând însă că investitorii privaţi care nu au aflat dar vor afla în viitorul apropiat de această lucrare vor veni la Vâlcea şi vor dezvolta hoteluri şi pensiuni la Obârşia Lotrului.

Pârtia de schi de la Vidra – Obârşia Lotrului, cunoscută sub numele de Pârtia Mioarele, este o investiţie din bani guvernamentali care se ridică la peste 140 milioane lei. Instalaţiile care s-au construit la această amenajare sunt 2 km de telegondolă, 1 km teleschiuri, 1 km telescaun. Aceste instalaţii ajută la transportul turiştilor din zona DN 7A la 1900 metri unde se află golul alpin. Potrivit specialiştilor, platoul munţilor Lotrului în zona Mioarele este cel mai mare domeniu schiabil din România.

Amenajarea turistică Vidra-Obârşia Lotrului se află la aproximativ 90 km de Râmnicu Vâlcea pe malul lacului de acumulare Vidra, la o altitudine de 1200 metri. În imediata vecinătate a acestei amenajări porneşte şoseaua "Transalpina", cea mai înaltă arteră rutieră din România, care urmă până la 2.100 de metri.
Sursa: Agerpres