Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a anunțat, marți, că punctul de pornire pentru o gestiune mai bună a deşeurilor este dezvoltarea infrastructurii de colectare separată, iar în prezent se construiesc centre de colectare cu aport voluntar şi insule ecologice digitalizate unde populaţia va putea aduce deşeurile reciclabile.

Se vor deschide mai multe centre de colectare în România

„Am participat, astăzi, la o dezbatere privind sistemul de gestionare a deşeurilor, organizată de Consiliul Investitorilor Străini. Discuţiile au vizat aplicarea legislaţiei, stadiul reglementărilor din domeniu, măsurile care trebuie luate pentru tranziţia către economia circulară şi creşterea nivelului de colectare separată şi reciclare. Punctul de pornire pentru o gestiune mai bună a deşeurilor este dezvoltarea infrastructurii de colectare separată. Ministerul Mediului vine cu două măsuri din PNRR.

Construim centre de colectare cu aport voluntar şi insule ecologice digitalizate unde populaţia va putea aduce deşeurile reciclabile. Însă, fără o schimbare de mentalitate, sistemele de colectare nu vor fi eficiente. Avem nevoie de educarea şi conştientizarea populaţiei privind impactul deşeurilor asupra mediului înconjurător şi importanţa colectării selective.

Provocările din acest domeniu sunt uriaşe: reglementarea şi controlul acestui domeniu implică o colaborare între autorităţile din diferite sectoare, dar necesită atenţie sporită şi la fiecare nivel de decizie. Totodată, este nevoie şi de implicarea mediului privat. Dialogurile constructive sunt foarte utile în acest sens”, a spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna.

S-au semnat 22 de contracte de finanțare a unor Centre de colectare a deșeurilor

Pe 20 octombrie, Ministrul Mediului a semnat 22 de contracte de finanţare pentru realizarea unor Centre de colectare a deşeurilor prin aport voluntar în localităţi din România.

Contractele de finanţare parafate cu unităţile administrativ-teritoriale (UAT) care s-au înscris în această rundă de finanţare au o valoare totală de 114 milioane lei (fără TVA), iar alocarea financiară totală aferentă acestei subinvestiţii este de aproximativ 587,9 milioane euro, echivalentul a 2,9 miliarde lei, din care, în acest moment, mai sunt disponibili 1,8 miliarde lei.

Ca urmare a implementării acestei subinvestiţii, până la 30 septembrie 2024 se vor realiza şi operaţionaliza cel puţin 250 de centre de colectare prin aport voluntar, iar până la 30 iunie 2026 se vor realiza şi operaţionaliza cel puţin 565 de centre de colectare prin aport voluntar.

De asemenea, la jumătatea lunii septembrie a acestui an, Tanczos Barna a anunțat faptul că 47 de oraşe depuseseră cereri de finanţare pentru construirea de insule ecologice digitalizate, prin primul program de finanţare lansat de Ministerul Mediului prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).