Ministerul Educaţiei: Luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă
Incep înscrierile la grădiniță. În grupele de antepreşcolari (creşă) pot fi înscrişi copiii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 3 ani, în funcţie de locurile rămase disponibile după finalizarea etapei de reînscrieri. În ceea ce priveşte grupele de preşcolari (grădiniţă), pot fi înscrişi copiii cu vârste între 3 şi 6 ani, în limita locurilor rămase libere după reînscrieri.
Ministerul Educaţiei anunţă că, începând de luni, 26 mai, se deschid înscrierile pentru grădiniţă, creşă şi serviciile de educaţie timpurie complementare, aferente anului şcolar 2025-2026.
”Vă rugăm să aveţi în vedere că înscrierea nu se face pe principiul „primul venit, primul servit”, deci ordinea înscrierii/numărul de înregistrare al cererii nu constituie un criteriu”, arată instituţia.
Pot fi înscrişi la grădiniță copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani
Ministerul precizează că, în grupele de antepreşcolari (creşă), pot fi înscrişi copiii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 3 ani, în funcţie de locurile rămase disponibile după finalizarea reînscrierilor. Pentru grupele de preşcolari (grădiniţă), sunt eligibili copiii cu vârste între 3 şi 6 ani, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri.
”În cererile-tip de înscriere părinţii pot trece trei opţiuni, în ordinea preferinţelor. Cererea se depune la unitatea de învăţământ aleasă ca primă opţiune. Vă reamintim, grupa mare şi grupa mijlocie fac parte din învăţământul obligatoriu. Înscrierea la grădiniţă se va face acordându-se prioritate cuprinderii în grădiniţe a copiilor de 4 şi 5 ani”, se arată în mesaj.
Ministerul mai menţionează că, la nivelul fiecărui inspectorat şcolar, va fi disponibilă o linie TelVerde, unde părinţii pot obţine gratuit informaţii privind înscrierea copiilor la grădiniţă, creşă sau în serviciile de educaţie timpurie complementare.
Numărul de telefon TelVerde, data activării, programul de funcţionare şi alte detalii relevante vor fi comunicate de către fiecare inspectorat şcolar în parte.