Jeff Bezos, Bill Gates, Elon Musk – unii dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei. Ei, dar şi alţi miliardari aflaţi în topul mondial al averilor, vorbesc de multe ori despre poluare sau încălzire globală.

Amprenta de carbon a unui miliardar, uriaşă faţă de a unui om de rând

Potrivit unei analize realizate de site-ul The Conversation, probabil ei se simt puţin vinovaţi când vine vorba despre poluare. Dacă este să analizăm amprenta de carbon a miliardarilor, aceasta este cu mult mai mare faţă a unui om de rând.

Bogaţii lumii deţin multe proprietăţi, iahturi, avioane, elicoptere sau maşini care poluează serios mediul înconjurător. Surprinzător, cei mai bogaţi oameni din lume, precum Bezos sau Musk, nu se regăsesc pe primele poziţii ale acestui clasament nedorit, acolo aflându-se miliardari cu averi mai mici.

Ca termen de comparaţie, în Statele Unite au fost înregistrate emisii de circa 15 tone de dioxid de carbon/cap de locuitor în 2018. La nivel global, media a fost mai scăzută, de aproximativ 5 tone/cap de locuitor.

Roman Abramovich, miliardarul care face cel mai mult rău planetei

Pe primul loc în topul miliardarilor care poluează cel mai mult planeta se află Roman Abramovich, patronul echipei de fotbal Chelsea. Omul de afaceri rus, cu o avere estimată în prezent la 14 miliarde de dolari, deţine un adevărat super-iaht, botezat Eclipse, ce are o lungime de 162,5 metri, fiind al doilea cel mai mare din lume.

Abramovich mai deţine şi un avion Boeing 767, altul de tip Gulfstream G650, dar şi două elicoptere şi un mic submarin pe iahtul său.

Toate acestea, laolaltă şi cu proprietăţile pe care le deţine în mai multe ţări, produc aproape 34.000 de tone de dioxid de carbon, potrivit estimărilor pentru anul 2018. Mai bine de două treimi dintre aceste emisii provin de la iahtul Eclipse, notează theconversation.com.

Cine urmează în continuare în clasament?

Următorii miliardari din topul poluatorilor sunt David Geffen (avere de 10 miliarde $; fondator al studiourilor de film DreamWorks), Sheldon Adelson (35 miliarde $; magnat din domeniul hotelurilor şi cazinourilor, decedat la începutul acestui an) şi Bernard Arnault (157 miliarde $; conduce conglomeratul LVMH – Louis Vuitton Moët Hennessy).

Cei mai bogaţi doi oameni din lume, Jeff Bezos şi Elon Musk, au poziţii spre coada acestui clasament al poluatorilor.

Poziţie surpriză pentru Bill Gates

Surprinzător este însă locul al zecelea ocupat de Bill Gates, pe care-l ocupă din cauza avioanelor şi maşinilor pe care le deţine. Celebra sa vilă Xanadu din Medina, Washington, întinsă pe mai bine de 6.000 de metri pătraţi, are un garaj pentru 23 de maşini, un cinematograf unde pot intra 20 de persoane, dar şi 24 de băi.

Miliardarul deţine patru avioane private, un hidroavion, dar şi o colecţie de elicoptere. În total, se estimează că acesta are o amprentă de carbon anuală estimată la aproape 7.500 de tone. Bill Gates este un binecunoscut avocat al luptei împotriva încălzirii globale, printre multe alte subiecte.