Inspecţia Muncii prezintă rezultatul acţiunilor de control desfăşurate în ultimele două săptămâni, mai precis în perioada 8 – 20 februarie. În total, au fost aplicate amenzi ce se apropie de 5,3 milioane de lei.

Astfel, prin inspectoratele teritoriale de muncă, Inspecţia Muncii a desfășurat, în perioada 8 – 20 februarie 2021, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 5.285.200 de lei, din care 5.095.200 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.

Au fost depistate 216 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată, au fost aplicate 4175 de avertismente și au fost dispuse 8729 de măsuri de remediere a neconformităților constatate, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Unul dintre trei angajatori controlaţi au fost sancţionaţi

Acțiunile de control efectuate de inspectorii de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, centralizate pentru perioada 8 – 20 februarie 2021, au avut ca rezultat aplicarea a 1527 de sancțiuni contravenționale, din care amenzi în valoare totală de 190.000 lei.

Din 3157 de angajatori controlați, au fost sancționați 1014 și s-au dispus 2027 de măsuri de remediere a neconformităților.

Rezultatele detaliate ale acțiunilor de control în domeniul relațiilor de muncă, al securității și sănătății în muncă, precum și cele privind respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, desfășurate de inspectorii de muncă în perioada 8 – 20.02.2021, sunt disponibile pe site-ul Inspecției Muncii accesând acest link.

Probleme depistate pe un şantier din Sectorul 1: 23 din cei 39 de muncitori nu aveau contract individual de muncă

Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat, a declarat: ”Încălzirea vremii va avea ca rezultat o creștere considerabilă a activităților de lucru desfășurate în aer liber, în special în domeniul construcțiilor și cel agricol.

Și în acest sezon, vom concentra activitatea de control operativ pe informarea lucrătorilor și a angajatorilor cu privire la riscurile la care se expun și la obligațiile legale pe care le au, dar vom insista și asupra răspunderii contravenționale pentru utilizarea forței de muncă fără forme legale ori subdeclararea nivelului real de salarizare.

Vă dau ca exemplu situația depistată de ITM București ieri, pe un șantier din Sectorul 1, unde, din 39 de persoane identificate la lucru, 23 au declarat că nu au semnat un contract individual de muncă. Atenționăm angajatorii care desfășoară activități în domeniile menționate să se asigure de deplina legalitate a activităților pe care le desfășoară, prin întocmirea și înregistrarea contractelor individuale de muncă sau a zilierilor în aplicația electronică acolo unde este cazul, prin respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă și instruirea corespunzătoare a personalului.”