Temperaturile vor deveni negative în toate regiunile, iar în zori, va fi ger prin nord-estul şi centrul ţării. Va continua să ningă în regiunile sudice şi, izolat, în est.

Vântul va rămâne fenomenul meteo de interes atât miercuri noapte, cât şi joi în sud-estul ţării, unde rafale de 60 km/h vor spulbera zăpada depusă. În majoritatea regiunilor va mai fulgui, vor fi condiţii de ceaţă şi de chiciură.

Frigul se va accentua până sâmbătă. Ziua vor fi între minus 10 grade în depresiuni şi cel mult 3 grade Celsius în vest.

Noaptea, gerul va fi prezent în mare parte a ţării, iar în depresiunile Carpaţilor Orientali, minimele se vor apropia de minus 20 de grade.

Duminică, temperaturile vor mai creşte puţin în toată ţara. Fulguieli vor fi în prag de weekend în sud şi în est, apoi norii vor rămâne insistenţi doar prin nord-est şi sud-vest.

Meteorologii ANM anunță prognoza specială pentru București

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 28 noiembrie, ora 15:30 – 29 noiembrie, ora 8:00, cerul se va menţine mai mult noros, însă doar trecător vor mai fi posibile fulguieli. Temporar, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 40 – 45 km/h, spulberând zăpada. Temperatura aerului va continua să scadă, iar minima va fi cuprinsă între -7 şi -5 grade Celsius.

De asemenea, între 29 noiembrie – ora 8:00 şi 30 noiembrie – ora 8:00, vremea va fi deosebit de rece, cu o temperatură maximă ce va oscila între -4 şi -3 grade, şi o minimă de la -7 la -6 grade Celsius, mai scăzută în zona pre-orăşenească. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală în jurul a 40 km/h şi vor fi înnorări, dar probabilitatea de ninsoare redusă, anunță meteorologii ANM, scrie Digi24.ro.

Te-ar putea interesa și: